Cuplurile de acelaşi sex din Croaţia pot primi copii în plasament

Publicat:

Cuplurile de acelaşi sex din Croaţia vor putea primi copii în plasament familial, conform unei decizii pronunţate vineri de Curtea Constituţională, care a tranşat astfel într-o dezbatere furtunoasă în această ţară catolică, informează AFP, scrie agerpres.

Sesizată de mai multe persoane care au contestat legea plasamentului familial, Curtea a constatat că legislaţia în vigoare produce ‘efecte discriminatorii’ faţă de homosexualii care trăiesc în uniuni civile, ceea ce este ‘inacceptabil’.


Citește și : Decizia Londrei privind Huawei riscă să afecteze negocierile comerciale cu SUA (Mike Pence)

‘Este cu adevărat o decizie istorică în Croaţia’, a reacţionat pentru AFP Daniel Martinovic, responsabil în cadrul unei asociaţii pentru drepturile persoanelor LBGT.

În Croaţia, legislaţia nu permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, însă acestea se pot înregistra din 2014 ca ‘parteneri de viaţă’, ceea ce le aduce drepturi adesea echivalente.

Până în prezent, aproximativ 360 de cupluri au încheiat astfel de parteneriate, într-o ţară cu 4,2 milioane de locuitori. Aceste cupluri nu au însă dreptul să adopte copii.

Legea privind plasamentul familial al minorilor luaţi părinţilor decăzuţi din drepturi, adoptată în decembrie 2018, a fost imediat criticată de activişti pentru drepturile homosexualilor, pe motivul că, în lege, cuplurile care au încheiat un ‘parteneriat de viaţă’ nu figurau în lista de familii susceptibile să-i poată primi pe aceşti minori.

Curtea Constituţională a explicat că nu poate interveni pentru a modifica această lipsă a legii, pentru a nu crea un ‘vid juridic’.

Citește și : Trump: China ‘acţionează foarte profesionist’ în lupta împotriva noului coronavirus

Totuşi, Curtea le-a ordonat tribunalelor şi instituţiilor responsabile de aceste dosare să aplice legislaţia în vigoare astfel încât să permită participarea la procedura de plasament familial ‘în aceleaşi condiţii’ pentru toţi, inclusiv ‘partenerii de viaţă’.

Deşi homosexualii au obţinut câteva succese în ce priveşte drepturile familiale, Croaţia rămâne o ţară conservatoare în problemele sociale, cu o influenţă puternică a Bisericii catolice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.