X

Cuplurile străine necăsătorite și femeile singure vor putea închiria camere la hotel în Arabia Saudită

Cuplurile străine necăsătorite pot de acum încolo să închirieze o cameră la hotel în Arabia Saudită, au anunţat duminică autorităţile acestei ţări ultraconservatoare, la câteva zile după ce anunţaseră emiterea de vize turistice, informează AFP, potrivit agerpres.

O circulară adresată operatorilor hotelieri, publicată duminică de Autoritatea turismului şi patrimoniului naţional pe contul său de Twitter, autorizează de asemenea femeile singure să închirieze camere la hotel, fiind necesară doar prezentarea unui act de identitate.

Citește și : Speculaţiile privind un posibil veto al Ungariei la o amânare a Brexitului sunt doar ‘zvonuri’ (ministru)

În trecut, cuplurile care doreau să se cazeze la hotel trebuiau să demonstreze că sunt căsătorite.

Arabia Saudită a anunţat la 27 septembrie emiterea pentru prima dată a unor vize turistice, care deschid frontierele ţării pentru cei ce doresc să vină aici în vacanţă şi care sunt menite să diversifice resursele acestei ţări, deocamdată complet dependentă de petrol.

Până acum, Arabia Saudită elibera vize doar pelerinilor musulmani, expatriaţilor şi, de curând, spectatorilor de competiţii sportive sau participanţilor la evenimente culturale.

Dezvoltarea turismului este una dintre principalele axe ale programului de reformă “Vision 2030” al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, program menit să pregătească cea mai mare economie arabă pentru epoca postpetrolieră.

De vize online şi la sosire în Regatul Arabiei Saudite vor putea beneficia cetăţeni din 49 de ţări, printre care SUA, Australia şi mai multe ţări europene.

Cu toate acestea, în 28 septembrie autorităţile saudite au avertizat că turiştii care încalcă “decenţa publică”, în mod concret în termeni de îmbrăcăminte şi de comportament, vor fi pasibili de amendă.

Citește și : Alegeri legislative în Portugalia. Premierul Antonio Costa este dat drept marele favorit

Tags: Arabia sauditaaustraliahotelMohammed bin SalmanSUAtwitter
Categorii: Sinteze