X

O cursă aeriană directă de la Phenian a aterizat în Singapore, înaintea aşteptatei sosiri a lui Kim Jong Un pentru summitul cu Trump

O cursă aeriană directă de la Phenian a aterizat sâmbătă în Singapore, înaintea aşteptatei sosiri în oraşul-stat a liderului nord-coreean Kim Jong Un pentru summitul de marţi cu preşedintele american Donald Trump, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Sosirea aeronavei Airbus 330 a liniilor aeriene chineze pe aeroportul Changi a generat speculaţii că aceasta ar fi adus o delegaţie de oficiali nord-coreeni în sprijinul lui Kim Chang Son, un alt oficial al regimului lui Kim şi apropiat al acestuia aflat deja în Singapore pentru a pregăti summitul.

Citește și : Putin și Poroşenko au discutat despre eliberarea „deţinuţilor politici”

În ce-l priveşte, Kim Jong Un este aşteptat pe aeroportul Changi duminică, a indicat vineri pentru Reuters o sursă implicată în pregătirea vizitei.

La hotelul St. Regis din centrul oraşului – unul dintre hotelurile care i-ar putea găzdui pe participanţii la summit – se luau măsuri de întărire a securităţii, fiind semnalată prezenţa de poliţişti în civil şi de membri ai unităţii de genişti a forţelor armate singaporeze, mai menţionează Reuters.

Citește și : Afganistan: 19 polițiști și 17 militari au fost uciși în atacuri ale talibanilor

Tags: ChangiDonald TrumpKim Jong UnPheniansingaporesummit
Categorii: Știrile zilei