Cursurile în şcolile şi colegiile din Delhi au fost reluate, în pofida temerilor referitoare la nivelul ridicat de poluare atmosferică

Publicat:

Cursurile în şcolile şi colegiile din capitala Indiei, care fuseseră suspendate din cauza nivelului ridicat de poluare atmosferică, au fost reluate, deşi calitatea aerului rămâne deficitară, au anunţat autorităţile, relatează DPA luni, potrivit agerpres.  

Măsura interzicerii activităţilor pe şantiere va fi menţinută până la noi dispoziţii, iar circulaţia maşinilor de marfă a fost interzisă în oraş până la data de 7 decembrie, a declarat ministrul Mediului din Delhi, Gopal Rai.


Citește și : Prinţul Charles a plecat în Barbados

Şcolile care au făcut trecerea la cursurile online începând de la 15 noiembrie au reluat desfăşurarea orelor cu prezenţă fizică. Însă, părinţii şi-au exprimat îngrijorarea că elevii sunt astfel expuşi la aerul poluat.

Indicele de calitate a aerului din Delhi a oscilat între “foarte slab” şi “sever” sau “periculos” de la începutul lunii noiembrie, însă autorităţile au declarat că situaţia s-ar putea îmbunătăţi în a doua parte a zile ide luni, dacă vântul dispersează poluanţii.

Nivelul cantităţilor de particule fine (PM2,5) din oraş a atins pragul de 380, de cinci ori peste limita considerată sigură de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Au fost redeschise de asemenea birourile guvernamentale, după ce în ultimele două săptămâni angajaţii au lucrat de acasă.

În luna noiembrie, Curtea Supremă din India a dispus autorităţilor să închidă birourile din capitală şi din oraşele învecinate, permiţând celor câteva milioane de angajaţi să lucreze de acasă, la scurt timp după ce autorităţile locale au luat măsuri de urgenţă, dispunând închiderea şcolilor şi suspendarea activităţilor în construcţii. Instanţa a solicitat, de asemenea, măsuri urgente pentru a limitarea acţiunilor de incendiere a miriştilor în statele vecine, obicei practicat de sute de mii de fermieri pentru curăţarea câmpurilor în vederea unui nou sezon de semănat. De asemenea, Curtea Supremă a dispus adoptarea unor măsuri pentru suspendarea circulaţiei autovehiculelor neesenţiale, reducerea poluării industriale şi limitarea prafului.

Citește și : CUTREMUR puternic în largul Japoniei

Delhi, cu 25 de milioane de locuitori, a fost clasat în ultimii ani printre cele mai poluate oraşe din lume.

Arderea sezonieră a miriştilor de către fermieri, alături de factori climatici, precum viteza foarte redusă a vântului, se adaugă la emisiile rezultate din traficul intens, activităţile industriale şi arderea gunoiului şi a combustibilului pentru încălzit, contribuind în fiecare an la creşterea nivelului de poluare în oraş în lunile octombrie şi noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fonduri europene pentru proiecte care vizează ocuparea forței de muncă

Fonduri europene pentru proiecte care vizează ocuparea forței de muncă Republica Moldova va putea accesa finanțare din fonduri europene pentru implementarea proiectelor care vizează ocuparea...

După Cuba, ruşii îşi trimit navele de război şi în Venezuela

După Cuba, ruşii îşi trimit navele de război şi în Venezuela Nave militare ruse ale Flotei de Nord au acostat marţi pentru "mai multe zile"...

China îşi extinde activităţile de spionaj în Cuba pentru a ‘fura’ date din SUA

China îşi extinde activităţile de spionaj în Cuba pentru a 'fura' date din SUA China este suspectată de extinderea activităţilor sale de spionaj în Cuba,...

VIDEO// Furau bani de pe cardurile moldovenilor. Doi escroci au ajuns pe mâna poliției

VIDEO// Furau bani de pe cardurile moldovenilor. Doi escroci au ajuns pe mâna poliției Oamenii legii au demascat un grup infracțional specializat în sustragerea mijloacelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.