X

Curtea Constituţională a Thailandei l-a suspendat din funcţie pe prim-ministrul Prayuth Chan-ocha

Curtea Constituţională a Thailandei l-a suspendat miercuri din funcţie pe prim-ministrul Prayuth Chan-ocha începând cu ziua în curs, urmând să examineze o sesizare care ar putea duce la demiterea şefului guvernului, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat transmis presei, Curtea Constituţională a anunţat că a acceptat, cu patru voturi din cinci, să examineze o sesizare depusă de partide de opoziţie care susţin că Prayut, ajuns la putere printr-o lovitură de stat în 2014, a atins limita mandatului său de opt ani.

Citește și :  Macron îl asigură pe Lapid că un acord asupra programului nuclear iranian va ţine cont de interesele Israelului

Nu este clar deocamdată când va fi pronunţată decizia finală a Curţii.

Vicepremierul Prawit Wongsuwan, în vârstă de 77 ani, urmează să ocupe funcţia de prim-ministru interimar.

Prayuth a preluat puterea în 2014 după ce a condus un puci care a înlăturat guvernul ales.

Numeroase voci au cerut plecarea lui Prayut, care, potrivit lor, ar fi atins limita de opt ani în funcţie stabilită prin Constituţia din 2017, redactată de junta militară şi considerată favorabilă intereselor armatei.

Cu toate acestea, două interpretări diferite i-ar putea permite fostului general, aprobat de rege la 24 august 2014, să rămână până în 2025 sau 2027.

Citește și : Cetăţeni norvegieni, printre victimele atacului comis într-un hotel din Mogadiscio

‘Să lăsăm Curtea Constituţională să decidă’, s-a limitat să răspundă Prayut la întrebările pe acest subiect arzător în ultimele zile.

În Thailanda sunt prevăzute alegeri legislative în martie viitor.

Tags: Curtea ConstitutionalaPrawit WongsuwanPrayuth Chan-ochaThailanda
Categorii: Știrile zilei