Curtea Constituţională din Rusia analizează legalitatea anexării celor patru regiuni ucrainene

Publicat:

Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse a admis sâmbătă spre analiză solicitarea prezentată de preşedintele Vladimir Putin, după ce liderul de la Kremlin a semnat vineri tratatele de anexare a patru regiuni ucrainene, Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, transmite EFE, potrivit agerpres.  

Tribunalul a confirmat sâmbătă pe pagina sa de internet că va studia constituţionalitatea celor patru solicitări transmise în cursul dimineţii de locatarul de la Kremlin.


Citește și : ALERTĂ la Bruxelles! Un plic cu pudră albă a fost găsit la sediul Comisiei Europene

Vladimir Putin urmează exact aceiaşi paşi pe care i-a făcut când Rusia a anexat ilegal în 2014 peninsula ucraineană Crimeea, unde a avut loc şi acolo un”referendum” şi care a fost integrată în Federaţia Rusă după un proces de anexare realizat pe repede înainte.

Preşedintele rus a susţinut vineri, în discursul său de la Kremlin, că cele patru teritorii proruse au fost separate de “patria mamă” ca urmare a dezintegrării Uniunii Sovietice, eveniment pe care Putin l-a calificat drept o tragedie impusă şi care s-a produs fără consultarea poporului.

Putin a mai spus că Rusia a fost cea care a creat Ucraina modernă, cedându-i ample teritorii care aveau legături istorice cu Moscova, aşa că acum este just – în opinia sa – ca acestea să revină sub controlul Rusiei.

Potrivit experţilor, anexarea acestor teritorii ucrainene, ocupate parţial de armata rusă, implică o reformă a Constituţiei ruse, amendată deja acum doi ani în urma unui referendum controversat care îi permite lui Putin să rămână la putere până în 2036. Tot atunci a fost introdusă o clauză care interzice şefului statului să cedeze altor ţări teritorii care aparţin Federaţiei Ruse.

Anexarea oficializată vineri la Kremlin presupune amendarea articolului 65 din Constituţia rusă, care face referire la 85 de entităţi federale, care de acum ar urma să fie 89 la număr.

Proruşii din Doneţk şi Lugansk vor să-şi păstreze statutul de “republici”, ceea ce i-ar pune pe picior de egalitate cu celelalte 22 de republici care alcătuiesc Federaţia Rusă.

Ambele camere ale Parlamentului rus, Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, se vor pronunţa prin vot săptămâna viitoare asupra tratatelor de anexare, după care Putin va promulga legea federală aferentă.

Citește și : Turcia vrea să trimită mai multe arme Ciprului de Nord

EFE aminteşte că, odată cu raptul celor patru regiuni ucrainene, Rusia transformă Marea Azov într-o mare interioară, ceea ce îi garantează securitatea Crimeii.

Cele patru teritorii anexate au o suprafaţă totală de circa 100.000 de kilometri pătraţi – mai mult decât au Portugalia sau Ungaria -, ceea ce reprezintă 15% din teritoriul Ucrainei.

Prin anexarea celor patru regiuni ucrainene, Federaţia Rusă, cu o populaţie de peste 147 de milioane de locuitori, va depăşi 150 de milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.