Curtea de Apel Centru a reluat astăzi examinarea cazului bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, după o pauză de două luni. Preşedintele instanței a dispus formarea unui nou complet de judecată în dosarul în care sunt condamnate la închisoare başcana și Svetlana Popan, contabila fostei formaţiuni „Şor”, comunică MOLDPRES.
La prima ședință în noua componență, apărarea a cerut recuzarea întregului complet de judecată și anularea hotărârilor anterioare. Evghenia Guțul și contabila ex-formațiunii „Şor” au participat la proces în regim online.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Examinarea dosarului privind recursul depus de avocați se află la etapa de prezentare a probelor apărătorilor. Următoarea ședință de examinare a cauzei a fost programată pentru 27 ianuarie curent.
Contestaţiile avocaţilor Evgheniei Guţul şi Svetlanei Popan au ajuns pe masa judecătorilor Curţii de Apel Centru la începutul lunii octombrie 2025, după condamnarea celor două la închisoare, de către instanța de fond.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Evghenia Guțul a fost condamnată, pe 5 august 2025, la șapte ani de închisoare de către magistrații Judecătoriei Chișinău, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”. Totodată, Svetlana Popan a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare. Acestea au fost acuzate de acceptarea cu bună știință a finanțării ilegale a unui partid politic și a unui concurent electoral, din partea unui grup criminal organizat, infracțiune comisă în formă continuată și în calitate de complici.












