X

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a anunțat data audierilor privind sancțiunile impuse lui Ilan Șor

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a anunțat data audierilor privind sancțiunile impuse lui Ilan Șor

Anul trecut, reprezentanții legali ai lui Ilan Șor au depus o cerere la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, contestând sancțiunile impuse împotriva lui. În declarație sunt prezentate o serie de argumente care arată că această decizie nu are baze legale, că sancțiunile se bazează pe informații false și neconvingătoare și că acestea au încălcat drepturile reclamanților la o protecție juridică efectivă și drepturile lor fundamentale.

Conform unui comunicat de presă, echipa juriștilor lui Șor susține că sancțiunile împotriva clientului lor sunt fără precedent și, în esență, reprezintă un abuz de putere. Spre deosebire de sancțiunile impuse împotriva Rusiei, Belarusului, Siriei și Iranului, aceste măsuri nu sunt menite să exercite presiune asupra unei guvernări străine, ci dimpotrivă, sunt menite să sprijine această guvernare în lupta împotriva forțelor de opoziție, potrivit paranteze.md.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Patru dintre cele cinci persoane împotriva cărora au fost impuse inițial sancțiunile sunt actuali sau foști lideri ai partidelor de opoziție din Moldova. Acest fapt demonstrează clar că UE dorește să influențeze procesele democratice din țara vecină.

Echipa juriștilor lui Șor mai susține că UE a recunoscut că a impus sancțiunile la solicitarea guvernării din Republica Moldova, permițând astfel să fie folosite în jocurile politice și juridice. UE nu ar trebui să fie implicată în cultura politică post-sovietică a Moldovei, unde întregul arsenal al puterii de stat este utilizat regulat pentru a combate partidele de opoziție incomode.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Curtea de Justiție a UE a stabilit audierile în acest caz pentru luna octombrie. Uniunea Europeană va trebui să justifice impunerea sancțiunilor și să explice procesul de adoptare a acestora, inclusiv interacțiunea cu guvernul Republicii Moldova. Până în prezent, UE a refuzat să comenteze acest subiect.

Tags: Ilan ŞorsanctiuniUE
Politică