X

Curtea Supremă a Iranului nu-l cruţă pe Rouhollah Zam! Condamnarea la moarte rămâne valabilă

Curtea Supremă a Iranului a confirmat condamnarea la moarte a opozantului iranian Rouhollah Zam (foto), acuzat de Teheran că a fost condus şi susţinut de servicii secrete străine, au anunţat marţi surse oficiale, informează AFP, potrivit agerpres.

“În urmă cu peste o lună, Curtea Supremă s-a pronunţat asupra cazului său şi verdictul tribunalului revoluţionar a fost confirmat”, a declarat fără alte precizări purtătorul de cuvânt al Autorităţii Judiciare, Gholamhossein Esmaili, în timpul unei conferinţe de presă difuzate online.

Citeşte şi: ONU cere Rusiei să plece din Crimeea

Zam a trăit mai mulţi ani în exil în Franţa înainte de a fi arestat de Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, în circumstanţe obscure. Arestarea lui a fost anunţată în octombrie 2019, însă Iranul nu a precizat nici locul, nici data când aceasta a avut loc, acuzându-l pe opozantul cvadragenar că “este condus de serviciile de informaţii franceze şi susţinut” de serviciile secrete ale SUA şi Israelului.

Zam, care beneficia de statutul de refugiat în Franţa, a condus un canal pe platforma de mesagerie criptată Telegram denumit Amandnews şi a fost declarat vinovat că a jucat un rol activ în mişcarea de contestare din iarna lui 2017-2018.

Citeşte şi: Camera Comunelor adoptă un proiect de lege controversat referitor la Brexit

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise în timpul acelor revolte care au avut loc în mai multe oraşe iraniene între 28 decembrie 2017 şi 3 ianuarie 2018. Teheranul a calificat drept “răzvrătire” acele proteste împotriva scumpirilor şi care au căpătat rapid o turnură politică.

Tags: AmandnewsCurtea SupremăfrantaGardienii RevoluţieiGholamhossein EsmailiIranRouhollah Zamteherantelegram
Categorii: Sinteze