Curtea Supremă a Israelului respinge toate cererile de apel împotriva acordului asupra frontierei maritime cu Libanul

Publicat:

Curtea Supremă a Israelului a respins duminică toate cererile de apel împotriva acordului asupra frontierei maritime dintre Israel şi Liban, deschizând astfel calea pentru aprobarea lui finală de către guvern şi semnarea lui în zilele următoare, informează AFP, potrivit agerpres.  

După negocieri indirecte intense mediate de Washington, Israelul şi Libanul au anunţat la începutul lui octombrie că au ajuns la un acord pentru delimitarea frontierei maritime între cele două ţări vecine, oficial în stare de război, şi care ridică obstacolele din calea exploatării de zăcăminte de gaz din estul Mediteranei.


Citește și : Biden a declarat că intenţionează să candideze pentru un al doilea mandat în 2024, dar nu a luat încă o decizie oficială

Preşedintele libanez Michel Aoun a aprobat deja acordul, calificat drept “istoric” de prim-ministrul israelian Yair Lapid şi salutat de preşedinţii american şi francez Joe Biden şi Emmanuel Macron, Franţa participând la rândul său la negocieri.

Însă în Israel, şeful opoziţiei Benjamin Netanyahu, în plină campanie împotriva lui Yair Lapid pentru alegerile legislative din 1 noiembrie, a criticat acordul şi a afirmat că acesta trebuie să facă obiectul unui vot în Knesset (Parlament) sau chiar al unui referendum.

În urma acestor critici, diferite organizaţii de dreapta au depus patru recursuri la Curtea Supremă împotriva acordului, susţinând inclusiv că el ar trebui să obţină sprijinul parlamentului, într-un context în care guvernul Lapid şi-a pierdut majoritatea, ceea ce a favorizat de altfel organizarea de alegeri anticipate pe 1 noiembrie.

Însă duminică dimineaţa, trei judecători ai Curţii Supreme a Israelului “au decis în unanimitate să respingă aceste patru cereri”, ceea ce înseamnă şi că acordul nu mai are nevoie de undă verde din partea parlamentului, ci doar a guvernului, a anunţat Curtea într-un comunicat, precizând că decizia completă va fi publicată ulterior.

Citește și : Zelenski acuză Rusia că întârzie ‘în mod deliberat’ trecerea navelor încărcate cu cereale ucrainene

Potrivit acordului, câmpul gazifer offshore Karish se află în întregime sub controlul Israelului. La rândul său, Libanul obţine drepturile de explorare şi exploatare a câmpului gazifer Cana, situat mai la nord-est şi din care o parte se află în apele teritoriale israeliene. Însă Israelul “va fi remunerat” de compania ce exploatează Cana “pentru drepturile sale asupra unor eventuale zăcăminte”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.