Curtea Supremă a SUA respinge pretenţia unui credincios adventist de a nu lucra niciodată sâmbăta

Publicat:

Curtea Supremă a Statelor Unite s-a pronunţat luni în favoarea lanţului de farmacii Walgreens într-un proces intentat de un angajat care solicitase să nu lucreze sâmbăta, pe motiv că este adventist de ziua a şaptea, transmite Reuters, scrie agerpres.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea consideră că sabatul trebuie respectat ca sărbătoare, de vineri de la apusul soarelui până sâmbătă la aceeaşi oră. Reclamantul Darrell Patterson, credincios al cultului respectiv, a fost concediat în 2011 după ce nu s-a prezentat la serviciu într-o sâmbătă.


Citește și : Directorul general al OMS anunţă că încă nu se poate declara pandemie de coronavirus

Cazul este un reper pentru demersurile la care sunt obligate companiile americane pentru a nu încălca legislaţia împotriva discriminării. Reuters observă că atât interesele de afaceri, cât şi libertăţile religioase – aflate în conflict în această speţă – sunt adesea susţinute de magistraţii cu convingeri conservatoare ai Curţii Supreme. Aceştia alcătuiesc majoritatea de cinci din cei nouă magistraţi ai celei mai înalte instanţe din SUA.

Patterson lucra ca instructor pentru reprezentanţii serviciului de relaţii cu clienţii la un centru telefonic Walgreens din Orlando, în statul Florida. Concediat după ce nu s-a prezentat la o sesiune de instruire de urgenţă, el a dat în judecată compania Walgreens invocând Titlul VII din Legea Drepturilor Civile din 1964.

Reglementarea respectivă interzice angajatorilor discriminarea din motive de rasă, religie, sex sau origine naţională. Conform prevederilor legii, firmele trebuie să se ‘adapteze rezonabil’ la practicile religioase ale angajaţilor, dacă acestea nu impun angajatorului ‘dificultăţi nejustificate’.

Patterson a arătat că respectarea sabatului este o cerinţă fundamentală a doctrinei adventiste, fondate în secolul al XIX-lea. El a susţinut că firma Walgreens nu a depus eforturi corespunzătoare pentru a se adapta la cererea sa de a nu lucra sâmbăta, iar ulterior a încercat să îl retrogradeze, fără a-i garanta că nu va fi de serviciu în zilele respective.

Compania a susţinut că a satisfăcut de mai multe ori cerinţele credinciosului adventist, începând de la angajarea acestuia în 2005, inclusiv prin programarea activităţilor de formare conform necesităţilor lui. Walgreens a susţinut că Titlul VII invocat în speţă obligă doar la o ‘adaptare rezonabilă’ din partea angajatorului, nu la o ‘adaptare completă’.

Citește și : Un cetăţean ungar a fost testat pozitiv pentru coronavirus în Japonia

Al 11-lea Circuit de Curţi de Apel ale SUA, cu sediul în Atlanta, a dat câştig de cauză Walgreens în 2018, apreciind că firma a făcut numeroase eforturi de a se adapta şi nu putea fi obligată să îi garanteze angajatului că nu va trebui să lucreze niciodată sâmbăta. Curtea Supremă a refuzat să revizuiască această sentinţă în urma recursului înaintat de Patterson, care pretindea că o adaptare rezonabilă înseamnă că angajatorul trebuie să elimine complet orice conflict între muncă şi nevoile religioase. Reclamantul a arătat că instanţele inferioare au avut poziţii diferite în astfel de cazuri.

Solicitat de judecători să formuleze un punct de vedere în chestiune, executivul condus de preşedintele Donald Trump a sugerat în decembrie că la Curtea Supremă ar trebui revizuită doar o parte din dispută, cea referitoare la folosirea în instanţele inferioare a unui standard prea favorabil pentru firme privind ‘dificultăţile nejustificate’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume Mark Zuckerberg, directorul general al Meta Platforms, l-a depăsit pe Jeff Bezos, devenind...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.