Curtea Supremă din Afganistan a extins mandatul lui Ashraf Ghani până la alegerea unui nou preşedinte

Publicat:

Curtea Supremă din Afganistan a anunţat duminică prelungirea mandatului preşedintelui afgan Ashraf Ghani, prevăzut a se încheia la 22 mai, până la organizarea unui scrutin prezidenţial în septembrie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Curtea Supremă din Afganistan a extins mandatul preşedintelui Ghani până la alegerea unui nou preşedinte”, a precizat instituţia într-un comunicat.


Citește și : Alegătorii egipteni îndemnaţi să voteze ‘DA’ la referendumul pentru prelungirea mandatului lui el-Sissi

“Curtea Supremă înţelege dificultăţile financiare, de securitate şi logistice cu care se confruntă Comisia Electorală”, se arată în comunicat.

Prevăzut iniţial pentru 20 aprilie 2019, scrutinul prezidenţial a fost amânat prima dată pentru 20 iulie, apoi încă o dată pentru 28 septembrie din cauza unor dificultăţi în pregătirea sa.

Această ultimă amânare, anunţată la sfârşitul lunii martie, are ca scop să permită “o mai bună aplicare a legii electorale” şi “să asigure transparenţa şi înregistrarea alegătorilor”, a explicat atunci Comisie Electorală Independentă (CEI).

Alegerile legislative din octombrie anul trecut s-au confruntat cu “numeroase probleme şi provocări”, făcând necesară adoptarea “de reforme în pregătirea viitoarelor alegerilor. Prin urmare, organizarea de alegeri (la data) anunţată precedent nu este posibilă”, a detaliat Comisia Electorală.

Mai mulţi candidaţi la succesiunea lui Ghani au emis atunci îndoieli asupra legitimităţii guvernului acestuia după data-limită de 22 mai şi au făcut apel la instaurarea unui guvern interimar.

Citește și : Alegeri în Ucraina: Comediantul Volodimir Zelenski, marele favorit în turul doi al scrutinului prezidenţial

În comunicatul său, Curtea Supremă le cere “candidaţilor la preşedinţie să respecte amânarea scrutinului prezidenţial”.

Anunţurile survin în contextul în care SUA încearcă de două luni să negocieze un acord de pace cu talibanii. Ultima amânare a fost interpretată de unii observatori ca o încercare de a acorda mai mult timp pentru negocieri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini Italia a simplificat condiţiile de intrare în ţară şi a redus obstacolele birocratice pentru muncitorii străini, în...

OpenAI a obținut o nouă linie de credit de patru miliarde de dolari

OpenAI a obținut o nouă linie de credit de patru miliarde de dolari OpenAI a obținut o nouă linie de creditare de tip revolving de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.