Curtea Supremă din Pennsylvania a respins o nouă contestaţie a lui Trump

Publicat:

Curtea Supremă din statul american Pennsylvania a respins sâmbătă o nouă plângere depusă de echipa de campanie a lui Donald Trump care denunţa nereguli în cadrul scrutinului prezidenţial, reducând astfel aproape la zero posibilitatea unei modificări a rezultatelor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Plângerea depusă de republicani reclama fie invalidarea voturilor prin poştă, fie anularea tuturor voturilor pentru a-i lăsa pe legislatorii din acest stat să decidă învingătorul.


Citește și : Negociatorii UE şi Regatului Unit pentru Brexit au reluat discuţiile în persoană

Preşedintele ales Joe Biden a obţinut victoria în Pennsylvania cu o diferenţă de 81.000 de voturi.

Curtea Supremă a respins aceste solicitări, spunând că a doua este “surprinzătoare” şi că ea urmărea “să le deposedeze de voturi pe cele 6,9 milioane de persoane care au votat în Pennsylvania”.

Plângerea contesta de asemenea legea adoptată în 2019 care introducea votul prin corespondenţă în Pennsylvania, afirmând că ea este anticonstituţională.

În verdictul lor, judecătorii au transmis că această contestare a legii vine prea târziu, adică la peste un an de la adoptare, şi într-un moment în care rezultatul alegerilor “devenea aparent evident”.

Pennsylvania a certificat victoria lui Joe Biden la 24 noiembrie, însă această ultimă plângere viza de asemenea să conteste şi această decizie.

Vineri, o curte de apel a respins o altă plângere a echipei de campanie a lui Trump care afirma că scrutinul nu a fost echitabil şi a refuzat să blocheze certificarea victoriei lui Joe Biden tot în Pennsylvania.

Echipa de campanie a lui Donald Trump a suferit circa 20 de înfrângeri judiciare în toată ţara.

Citește și : Zeci de arestări în timpul unui protest împotriva restricţiilor la Londra

Joi, preşedintele republican în exerciţiu a spus că va părăsi “bineînţeles” Casa Albă dacă victoria lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale este oficial confirmată, reiterând în acelaşi timp s-ar putea să nu îşi recunoască propria înfrângere.

Trump continuă totuşi să respingă, fără probe, victoria lui Biden.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parisul a fost îngrădit cu 44.000 de garduri. Circulația e deja un calvar, iar de joi se complică

Parisul a fost îngrădit cu 44.000 de garduri. Circulația e deja un calvar, iar de joi se complică Zeci de mii de bariere au fost...

Delegaţia AUR, împotriva rezoluţiei PE privind sprijinul european pentru Ucraina

Delegaţia AUR, împotriva rezoluţiei PE privind sprijinul european pentru Ucraina Delegaţia AUR din Parlamentul European s-a poziţionat împotriva rezoluţiei privind sprijinul UE pentru Ucraina, adoptată...

Biden cere interzicerea puştii de asalt semiautomate de tip AR-15, folosită în tentativa de asasinare a lui Trump

Biden cere interzicerea puştii de asalt semiautomate de tip AR-15, folosită în tentativa de asasinare a lui Trump Preşedintele american Joe Biden cere interzicerea tipului...

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat În...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.