X

Curtea Supremă irakiană ORDONĂ suspendarea referendumului din Kurdistan

Curtea Supremă a Irakului, cea mai înaltă instanţă juridică a acestei ţări, a ordonat suspendarea referendumului din 25 septembrie privind independenţa Kurdistanului irakian, până când va putea să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea acestuia, informează AFP, conform agerpres.

“Curtea Supremă a emis un ordin de suspendare a procedurii de organizare a referendumului prevăzut să aibă loc în 25 septembrie la ordinul preşedinţiei Kurdistanului, până când va putea examina plângerile primite conform cărora această consultare este anticonstituţională”, se arată în comunicatul Curţii Supreme.

“Curtea s-a reunit în şedinţă plenară luni şi a trecut în revistă cererile în vederea suspendării referendumului în Kurdistan şi în regiuni. După deliberare, ea a luat decizia de faţă”, se precizează în comunicat.

Citeşte şi: Bombardiere americane supersonice au efectuat exerciţii la graniţa dintre cele două Corei – VIDEO

Purtătorul de cuvânt al Curţii Supreme a Irakului, Ayas al-Samouk, a declarat pentru AFP: “Am primit mai multe plângeri şi din acest motiv am decis să referendumul trebuie suspendat”.

Potrivit unei surse din parlamentul irakian, cel puţin trei deputaţi au depus plângeri împotriva acestui referendum.

Ţările vecine, SUA şi alte state pledează pentru ca regiunea, autonomă din 1991, să-şi rezolve disputele cu Bagdadul fără a se separa de Irak, unde jihadiştii mai deţin încă două fiefuri.

Preşedintele kurd Massoud Barzani a subliniat că rezultatul acestei consultări nu va duce la o declarare imediată a independenţei, ci mai degrabă la demararea unor “discuţii serioase cu Bagdadul”, în scopul “rezolvării tuturor problemelor”.

Citeşte şi: Armata turcă a început exerciţii militare de amploare la graniţa cu Irakul

Tags: Ayas al-SamoukbagdadCurtea SupremăindependentaIrakKurdistanMassoud BarzanireferendumSUA
Categorii: Sinteze