Curtea Supremă spaniolă a validat condamnarea Partidului Popular pentru corupţie

Publicat:

Curtea Supremă spaniolă a validat miercuri condamnarea Partidului Popular (PP) pentru că a beneficiat de pe urma unei reţele corupte formată din oameni de afaceri şi responsabili politici membri ai acestei formaţiuni şi a confirmat, cu modificări minore, pedepsele dictate împotriva celor 29 de acuzaţi, inclusiv sentinţa de 51 de ani de închisoare pentru capul reţelei, Francisco Correa, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Cea mai înaltă instanţă spaniolă a validat astfel sentinţa istorică dată de Audienţa Naţională pe 24 mai 2018 şi în urma căreia Partidul Popular, care atunci se afla la guvernare sub conducerea premierului Mariano Rajoy, a devenit primul partid politic condamnat în istoria democratică a Spaniei.


Citește și : Summitul UE va pecetlui soarta acordului pentru Brexit

Verdictul Audienţei Naţionale a sancţionat, ca entitate juridică, partidul condus de Rajoy, cu o amendă de 245.492 de euro pentru că a beneficiat de fonduri obţinute ilegal de aleşi în cadrul afacerii “Gurtel”, cel mai compromiţător dintre scandalurile de corupţie care au afectat Partidul Popular spaniol.

În plus, Audienţa Naţională i-a condamnat, printre alţii, pe fostul trezorier al Partidului Popular, Luis Bárcenas, la 33 de ani de închisoare şi pe soţia sa, la 15 ani de închisoare.

Potrivit tribunalului care a judecat prima etapă a cazului Gurtel, petrecută între anii 1999 şi 2005, Partidul Popular a format împreună cu grupul de oameni de afaceri ai lui Francisco Correa ”o structură de colaborare stabilă” şi ”un sistem autentic şi eficient de corupţie instituţională”.

Citește și : Filarmonica din New York rămâne închisă tot sezonul 2020-2021

Partidul Popular spaniol a fost condus la acea vreme de fostul premier José Maria Aznar şi apoi de Rajoy, al cărui guvern a căzut în urma unei moţiuni de cenzură în anul 2018, la câteva săptămâni după condamnare, conducerea executivului fiind atunci preluată de Partidul Socialist (PSOE) al actualului premier Pedro Sanchez.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.