Cutremur cu magnitudinea 5,1 în largul insulei greceşti Hydra

Publicat:

Un cutremur cu magnitudinea 5,1 s-a produs luni dimineaţă în largul insulei greceşti Hydra, în golful Saronic, situat în apropierea capitalei, conform Institutului de Geodinamică din Atena, relatează AFP şi Reuters, scrie agerpres.

În urma seismului nu au fost raportate victime sau pagube materiale, potrivit autorităţilor elene.


Citește și : Israelul loveşte ţinte ale Hamas în Fâşia Gaza

Mişcarea telurică a avut loc la ora locală 7:27 (4:27 GMT), iar epicentrul a fost stabilit la o adâncime de circa 90 de kilometri, la 53 de kilometri sud-est de insula Hydra.

Seismul a fost resimţit în Atena, potrivit institutului citat.

Grecia este situată într-o zonă cu numeroase falii geologice, unde se produc frecvent cutremure, în special în zona mării, cel mai adesea nefiind înregistrate victime.

Cel mai recent seism letal consemnat în această zonă, cu magnitudinea 6,7, s-a produs în iulie 2017 pe insula Kos, din Marea Egee, provocând moartea a două persoane.

Citește și : Svetlana Tihanovskaia se declară pregătită să conducă Belarus

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.