X

Cutremur de 5,8 grade în Haiti

Departamentul de Nord-Vest al statului Haiti a fost zguduit de un cutremur cu magnitudinea 5,8 sâmbătă în jurul orelor 20.10 (duminică, 00.10 GMT), înregistrându-se răniţi şi pagube materiale în mai multe localităţi din ţară, a informat protecţia civilă, relatează AFP, scrie Agerpres.

“Răniţii sunt în prezent internaţi şi li se acordă îngrijiri la spitalele departamentului. În alte părţi, cazuri de răniţi, majoritatea uşor, au fost înregistrate ca urmare a mişcărilor de panică cauzate de cutremur”, a făcut cunoscut sâmbătă seară protecţia civilă din Haiti într-un prim comunicat.

Citește și : Turcia: Anchetă după dispariţia unui editorialist saudit la Istanbul

Dacă autorităţile naţionale nu au confirmat deocamdată niciun deces, mai multe media locale au anunţat moartea a cel puţin patru persoane.

Fotografii ale unor case cu zidurile prăbuşite şi imobile parţial distruse circulă pe reţele sociale fără ca autenticitatea lor să poată fi stabilită.

Regiunea cea mai săracă din ţară, Departamentul de Nord-Vest are numeroase zone izolate din cauza lipsei arterelor rutiere în stare fucnţională.

Cutremurul cu o durată mai multe secunde a fost resimţit până în capitala Port-au-Prince, stârnind panică în rândul locuitorilor traumatizaţi încă de seismul care a devastat oraşul şi împrejurimile acestuia în 2010.

Citește și : Senatul SUA aprobă numirea judecătorului Kavanaugh la Curtea Supremă

La 12 ianaurie 2010, un cutremur de pământ cu magnitudinea 7 a provocat moartea a peste 200.000 de persoane, iar alte 300.000 au fost rănite.

Peste un milion şi jumătate de persoane au rămas pe străzi în urma acestei catastrofe naturale ale cărei pagube au fost evaluate la 120% din PIB.

Tags: cutremurHaitipagube materialeraniti
Categorii: Știrile zilei