Cutremur de 6 grade în sudul Filipinelor

Un puternic cutremur de pământ s-a produs duminică în sudul Filipinelor, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), care înregistrează activitatea seismică la nivel mondial, fără ca autorităţile să fi comunicat eventuale victime sau pagube pentru moment, relatează France Presse şi EFE, potrivit agerpres.

Seismul, cu o magnitudine de 6 grade, s-a produs la ora locală 12:22 (04:22 GMT), iar epicentrul său a fost localizat la doi kilometri est de oraşul Magsaysay, cu aproximativ 34.600 de locuitori, în insula Mindanao, la o adâncime de 24,6 km, a indicat USGS.

Citește și : Jurnalistul egiptean Mahmoud Hussein, eliberat după patru ani de detenţie preventivă

Serviciul de securitate civilă din arhipelagul filipinez a anunţat zdruncinături puternice în regiune, dar -conform primelor informaţii – seismul nu a provocat victime sau daune materiale.

Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific (PTWC) nu a emis până acum niciun avertisment de tsunami după acest puternic cutremur în sudul Filipinelor.

Filipine se află în aşa-numitul “inel de foc al Pacificului”, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă cutremure frecvente şi o activitate vulcanică semnificativă, în jur de 7.000 de seisme pe an, majoritatea moderate.

La sfârşitul lunii ianuarie, un seism cu magnitudinea de 7 grade s-a produs în largul sudului arhipelagului filipinez, la aproximativ 310 km sud-est de Davao, un oraş din insula Mindanao, fără să fi produs pagube sau victime.

Citește și : Chile a vaccinat anti-covid 556.000 de oameni în ultimele trei zile

This post was last modified on 07/02/2021 09:29 09:29

Tags: cutremurfilipineMagsaysayPTWCUSGS
Categorii: Știrile zilei