Cutremur de 6,1 grade în sud-vestul Chinei

Publicat:

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 grade pe scara Richter s-a produs miercuri în sud-vestul Chinei, fără să fie deocamdată semnalate victime, potrivit agenţiei oficiale de ştiri Xinhua, citată de EFE, scrie agerpres

Seismul a avut loc în districtul Lushan, care aparţine oraşului Ya’an, situat în provincia Sichuan (sud-vestul ţării).


Citește și : Capsula cargo rusă Progress MS-18 s-a decuplat de la Staţia Spaţială Internaţională

Cutremurul s-a produs la ora locală 17:00 (9:00 GMT) la 17 kilometri adâncime, precizează agenţia de stat.

Deocamdată nu există informaţii privind victime sau pagube materiale.

Regiunile din sud-vestul Chinei sunt de obicei afectate de cutremure, fiind zona unde mii de persoane şi-au pierdut viaţa în seismele survenite în ultimele decenii.

Citește și : Zelenski mulţumeşte UE pentru sancţiunile impuse Rusiei şi cere mai multe

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Furtunile majore au un impact îndelungat și contribuie la mii de decese, chiar și cu până la 15 ani după ce au trecut

Furtunile majore au un impact îndelungat și contribuie la mii de decese, chiar și cu până la 15 ani după ce au trecut Potrivit unui...

Cazuri de utilizare a resurselor administrative de PAS și BP Victoria în raionul Orhei, consemnate în raportul Promo-Lex. A făcut agitație și biserica

Cazuri de utilizare a resurselor administrative de PAS și BP Victoria în raionul Orhei, consemnate în raportul Promo-Lex. A făcut agitație în biserică Asociația Obștească...

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare Germania îl va primi pe preşedintele SUA, Joe Biden, cu cele mai...

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.