Cutremur de 6,5 grade în statul american Nevada. Nu au fost raportate victime şi pagube materiale

Publicat:

Un puternic cutremur de pământ cu magnitudinea 6,5 s-a produs vineri dimineaţă într-o regiune izolată şi slab populată din statul american Nevada, situată la jumătatea distanţei dintre oraşele Reno şi Las Vegas, au anunţat reprezentanţii Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citaţi de Reuters, scrie agerpres.

Deocamdată nu au fost raportate victime şi nici pagube materiale, potrivit Biroului Şerifului din districtul Nye.


Citește și : Iranul anunță peste 2100 de noi cazuri cu coronavirus

Seismul s-a produs la 57 kilometri nord-vest de Tonopah, reşedinţa districtului Nye, la o adâncime de 7,6 kilometri, au raportat specialiştii de la USGS.

Cutremurul a fost resimţit până la Sacramento, în California, un oraş aflat la o distanţă de 563 de kilometri, potrivit unor mesaje publicate pe reţelele de socializare.

Districtul Nye, situat la 320 de kilometri nord de Las Vegas, include o porţiune din Parcul Naţional Death Valley (Valea Morţii). Populaţia sa este de doar 43.000 de locuitori, care trăiesc răspândiţi pe un teritoriu echivalent cu suprafaţa combinată a statelor americane Vermont şi New Hampshire.

Citește și : Twitter și Facebook riscă amenzi uriașe dacă nu șterg postările agresive

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit O femeie de 63 de ani a decedat, iar alta a fost transportată...

OpenAI a primit o linie de credit revolving de 4 miliarde de dolari și a ajuns la o lichiditate de 10 miliarde

OpenAI a primit o linie de credit revolving de 4 miliarde de dolari și a ajuns la o lichiditate de 10 miliarde OpenAI are la...

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private Este ora 3 dimineața la terminalul VIP al aeroportului Mohammed Bin Rashid Aerospace Hub din...

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai La primul meci după o lună şi jumătate, de la US Open, Novak Djokovic s-a calificat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.