X

Cutremur de 7 grade în Mexic: Cel puţin o persoană a murit; alerta de tsunami a fost ridicată

Un puternic seism s-a produs marţi seară în apropiere de staţiunea mexicană Acapulco, provocând moartea a cel puţin unei persoane, au anunţat autorităţile locale, relatează DPA, potrivit agerpres.

Cutremurul s-a produs marţi seară la ora locală 20:47 (miercuri, 01:47 GMT) în sud-estul Mexicului.

Citește și : Ungaria a pus piatra de temelie pentru Fabrica Naţională de Vaccinuri în Debrecen

Seismul a avut magnitudinea 7, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), în timp ce Serviciul seismologic mexican (SSN) a anunţat o magnitudine de 7,1.

Epicentrul a fost stabilit la 11 km sud-vest de staţiunea Acapulco, statul Guerrero, la o adâncime de aproximativ 10 km.

Guvernatorul statului Guerrero, Hector Astudillo, a declarat pentru postul de televiziune Milenio că un bărbat a decedat în Coyuca de Benitez după ce un stâlp de electricitate s-a prăbuşit peste el. Au fost primite, de asemenea, rapoarte cu privire la clădiri avariate.

Mişcarea telurică a durat mai puţin de un minut şi a fost resimţită puternic în capitala ţării, Ciudad de Mexico, situată la o distanţă de aproximativ 300 km. Primarul oraşului, Claudia Sheinbaum, a scris pe Twitter că au fost consemnate pagube materiale importante. De asemenea, unele zone ale oraşului au fost afectate de pene de curent.

La scurt timp după producerea seismului, Centrul american de avertizare pentru tsunami din Pacific, cu sediul în Honolulu, a avertizat că un val de maree este “posibil pe o rază de 300 km în jurul epicentrului de-a lungul coastelor Mexicului”. Centrul a anunţat ulterior că pericolul de tsunami a trecut.

Întreaga coastă de vest a continentului american se află în aşa-numitul ”Cerc de Foc al Pacificului”, cunoscut pentru activitatea seismică intensă.

Citește și : Guvernul sloven, obligat de justiție să finanţeze agenţia de presă STA

Statul Mexic este afectat deseori de cutremure. În septembrie 2017, 369 de persoane au murit în urma unui seism cu magnitudinea 7,1, iar 228 dintre victime locuiau în Ciudad de Mexico. În acel caz, epicentrul a fost situat mai aproape de capitala mexicană.

În 1985, un cutremur cu magnitudinea 8,1 a provocat cel puţin 10.000 de victime.

Tags: Acapulcomexicseism
Categorii: Știrile zilei