X

Cutremur puternic în Chile – FOTO/VIDEO

Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs marţi în nordul Chile, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), transmite Reuters, potrivit agerpres.

Seismul a fost înregistrat la 73 km est de oraşul Arica, în apropiere de graniţa cu Peru, la o adâncime de 82 km. Nu a fost emis avertisment de tsunami, potrivit Centrului de avertizare pentru tsunami din Pacific.

Chile este una dintre ţările cele mai afectate de cutremure. În ultimii şapte ani au fost înregistrate trei mişcări seismice cu magnitudine peste 8.

Citeşte şi: Rusia anunță represalii asupra presei cu finanțare americană după ce media rusă prezentă în SUA ar fi supusă presiunilor politice

Potrivit institutului geologic american, cutremurul de la Valdivia (sudul ţării) din 1960 a fost cel mai puternic seism produs vreodată, cu o magnitudine de 9,5. În nordul ţării s-a înregistrat un cutremur de 8.3 grade urmat de tsunami, în septembrie 2015, când 15 persoane şi-au pierdut viaţa, aminteşte AFP.

Coastele chiliene se întind de-a lungul liniilor faliei ce înconjoară bazinul Pacificului şi care determină cutremure frecvente şi erupţii vulcanice.

Tags: aricaChilecutremurpacificServiciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS)tsunami
Categorii: Știrile zilei