Cutremur puternic în Filipine

Publicat:

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs joi în largul insulei Mindanao din sudul Filipine, conform Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale imediate în urma seismului care s-a produs la o adâncime de 61 kilometri, la circa 128 kilometri est de Davao, principalul oraş de pe insulă, informează agenţia Reuters, potrivit agerpres.


Citeşte şi: Fostul preşedinte brazilian este cu un pas în puşcărie 

Institutul de vulcanologie şi seismologie din Filipine (Phivolcs), citat de agenţia Xinhua, a indicat o magnitudine de 6 şi a precizat că seismul s-a produs la ora locală 11:53 la o adâncime de 28 kilometri.

Phivolcs a menţionat că este posibilă producerea de replici ale acestui cutremur care nu ar fi provocat daune.

Arhipelagul Filipine este situat în regiunea Cercului de Foc al Pacificului, o zonă aflata la joncţiunea plăcilor tectonice, cu o frecventă activitate seismică şi vulcanică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Anchetă la Inspectoratul General pentru Migrație, după aproape o săptămână de la omorul cetățeanului turc în sectorul Râșcani

Anchetă la Inspectoratul General pentru Migrație, după aproape o săptămână de la omorul cetățeanului turc în sectorul Râșcani Ministerul Afacerilor Interne informează că la Inspectoratul...

În două localități din țară vor avea loc alegeri locale noi (CEC)

În două localități din țară vor avea loc alegeri locale noi (CEC) Pe 17 noiembrie curent, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de...

Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul UE

Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul UE Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul Uniunii Europene. Cu o...

Grădina Zoologică din Chișinău are locatari noi: Trei urși au fost aduși din Ucraina

Grădina Zoologică din Chișinău are locatari noi: Trei urși au fost aduși din Ucraina Trei urși au fost aduși la sfârșitul săptămânii trecute la Grădina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.