
AP
Un cutremur de suprafaţă de 5,4 grade a avut loc luni în sud-estul Franţei, fiind simţit puternic pe plan regional, informează presa franceză, conform mediafax.
Cutremurul de 5,4 grade s-a produs în jurul prânzului în zona Montélimar (Drôme), anunţă Biroul Central de Seismologie din Franţa (BCSF). Seismul a avut loc la adâncimea de doar zece kilometri.
Cel puţin trei persoane au fost rănite în urma seismului, iar la numărul de urgenţă au fost primite zeci de apeluri.
Cutremurul a fost simţit puternic în oraşele Lyon, Montpellier, Saint-Etienne, Grenoble, Avignon şi Marsilia, informează cotidianul Le Figaro.
Citește și: Mexicul, Argentina, Venezuela și Cuba condamnă LOVITURA de STAT împotriva lui Evo Morales
Un “puternic” seism cu magnitudinea 5,4 s-a produs luni puţin după ora 11:00 GMT la sud de localitatea Montelimar, în sud-estul Franţei, a precizat Biroul central seismologic francez într-un comunicat, potrivit AFP, transmite și agerpres.
Cutremurul a fost resimţit pe un teritoriu vast din sud-estul ţării, de la Lyon până la Montpellier (sud). Până la această oră, nu au fost raportate persoane rănite sau pagube materiale.
“Mă sprijineam de cuptorul pentru pâine al mamei când am simţit că începe să tremure. Dulapul unei cliente s-a clătinat şi toată vesela s-a spart”, a precizat Victoria Brielle, o locuitoare din Privas.
“Câinele a lătrat înainte de seism”, a povestit pentru AFP Didier Lévy, care locuieşte într-un castel din secolul al XV-lea din Lamotte-du-Rhône. “Este pentru prima dată când văd asta, am simţit cutremurul, deşi pereţii au un metru grosime”, a adăugat acesta. La câteva minute după seism, “candelabrele se mişcau în continuare”, a mai precizat el.
Citește și: Trump încurajează Iranul să elibereze agentul FBI: ‘Ar fi un pas pozitiv!’
După cutremur, pompierii din departamentul Vaucluse au primit “circa 50 de apeluri”, a precizat un purtător de cuvânt pentru AFP.
Până la ora 11:30 GMT, nu au fost raportate persoane rănite şi pagube materiale în acest departament. “Cetăţenii au sunat ca să ne spună că au simţit un cutremur, fără ca acest lucru să necesite vreo intervenţie din partea noastră”, a mai precizat acesta.
This post was last modified on 11/11/2019 14:51 14:51