Cutremur puternic în Indonezia

Publicat:

Un cutremur cu magnitudinea 6 a fost detectat în largul coastelor insulei indoneziene Sumatra, a raportat Institutului Seismologic al SUA (USGS), citat de AFP, potrivit agerpres.

Epicentrul cutremurului este situat la aproximativ 48 de kilometri sud-sud-est de oraşul Singkil, în provincia indoneziană Aceh, la o adâncime de 48 de kilometri, a precizat USGS.


Vezi şi: Barajele rutiere continuate la o zi după prelungirea stării de urgenţă în Peru – VIDEO – Black News

Deocamdatã, nu au fost raportate victime sau pagube importante.

Cutremurul a avut loc în jurul orelor 06.30, ora localã (duminică, 23.30 GMT).

Seismul a fost “resimţit la Medan”, la aproximativ 120 de kilometri nord-nord-est de epicentru, a raportat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean.

Agenţia Indoneziană de Meteorologie, Climatologie şi Geofizică (BMKG) a atribuit cutremurului o magnitudine mai mare, de 6,2.

Indonezia cunoaşte o activitate seismică şi vulcanică frecventã datoritã poziţiei sale pe “Cercul de foc” al Pacificului, unde plăcile tectonice se ciocnesc.

Pe 21 noiembrie, 602 de persoane au murit într-un cutremur cu magnitudinea de 5,6 grade care a zguduit provincia dens populată Java de Vest de pe insula principală Java.

Citeşte şi: Au fost găsite cutiile negre ale avionului prăbuşit în Nepal – Black News

Mai recent, un cutremur cu magnitudinea 7,6 s-a produs pe 10 ianuarie în largul Indoneziei şi Timorului de Est, de asemenea, în adâncimile oceanului. A rãnit o persoană şi a distrus cincisprezece case şi două şcoli, potrivit Agenţiei indoneziene de gestionare a dezastrelor (BNPB).

Seismul cel mai mortal din Indonezia, care a avut loc în largul Sumatra pe 26 decembrie 2004, a fãcut peste 230.000 de morţi pânã în Sri Lanka, India şi Thailanda şi a provocat valuri gigantice, ajungând pânã la 30 de metri înălţime pe malurile oraşului Banda Aceh, în nordul Sumatra. Avea magnitudinea 9,1. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Extremista Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale din România

Extremista Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale din România CCR a transmis sâmbătă seară un comunicat de presă în care a precizat că a respins...

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă Comisia Electorală Centrală informează că începând cu 7 octombrie 2024, pot fi...

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa Rușii au lansat noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică....

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor”

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor” Ministrul Sănătății,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.