X

CUTREMUR puternic în Mediterana de Est

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 s-a produs marţi dimineaţa în regiunea Mediteranei de Est şi a fost simţit până în Egipt, informează Reuters, care citează Institutul de Cercetare Naţională de Astronomie şi Geofizică din Egipt, potrivit agerpres.

Institutul egiptean a adăugat că seismul s-a înregistrat la 415 kilometri depărtare de guvernoratul Damietta.

Citeşte şi: David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a încetat din viaţă – Black News

Cutremurul s-a simţit şi în Cipru, transmite dpa, care citează Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC), care a indicat că seismul a avut magnitudinea de 6,5, iar epicentrul s-a situat în Marea Mediterană, la circa 120 kilometri nord-vest de Limassol.

Nu există deocamdată informaţii despre eventuale victime sau pagube materiale.

Citeşte şi: Ce a făcut creierului tău folosirea unui iPhone timp de 15 ani – Black News

Mii de oameni au fugit pe străzi şi şi-au petrecut noaptea în aer liber, potrivit postului de stat cipriot RIK.

Cutremurul s-a produs în jurul orei 01:00 GMT şi a fost resimţit în sudul Turciei, Israel, Egipt şi insulele elene Creta şi Rhodos, a mai relatat RIK.

Tags: Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC)CiprucutremurDamiettaLimassolmarea mediterana
Categorii: Externe