Cutremur puternic în Irak

Publicat:

Un cutremur a fost resimţit duminică seara pe o mare parte din teritoriul Irakului, inclusiv la Bagdad, transmit agenţiile internaţionale de presă. Serviciul de monitorizare geologică din Statele Unite (USGS) a anunţat iniţial că magnitudinea seismului a fost de 7,2, iar ulterior şi-a revizuit estimarea la 7.3, informează Reuters. Un oficial din serviciul meteorologic irakian a afirmat că valoarea reală a fost doar 6,5, scrie agerpres.ro.

Potrivit informaţiilor preluate de la USGS de Xinhua, epicentrul a fost la 32 de kilometri la sud-sud-vest de Halabjah, la o adâncime de 33,94 km. Din aceeaşi sursă, Reuters menţionează că mişcarea tectonică a avut originea la 103 km la sud-est de As-Sulaymaniyah.


Epicentrul cutremurului a fost localizat la Penjwin, în provincia Sulaimaniyah din regiunea autonomă Kurdistan din Irak, în apropierea frontierei cu Iranul. Televiziunea iraniană a informat că au fost afectate opt sate din vestul ţării, în care s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică; în unul din acestea, Qasr-e Shirin, sunt şase morţi.

Ministrul sănătăţii din Kurdistanul irakian, Hama Rasheed, a prezentat un bilanţ provizoriu în regiune: patru morţi. Autorităţile locale au raportat cel puţin 50 de răniţi, dintre care cei mai mulţi la Darbandikhan, la circa 75 de km la est de oraşul Sulaimaniyah, capitala provinciei. Agenţia de presă kurdă Rudaw, preluată de DPA, informează că au fost afectate localităţile Halabja, Dunok şi capitala regiunii, Erbil.

Potrivit unor relatări din presa locală, seismul a fost resimţit până în Turcia şi Kuweit. La Bagdad, unde şocul a durat circa 20 de secunde, şi în localitatea turcă Diyarbakir unii locuitori au ieşit din case.

Presa iraniană a anunţat că seismul s-a resimţit în mai multe provincii, daune fiind înregistrate în mai multe sate, fiind afectată şi reţeaua de electricitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.