Cutremur violent în Indonezia!

Publicat:

Un cutremur violent, cu magnitudinea 7,3, a lovit luni estul Indoneziei şi a fost resimţit până în Australia, fără a declanşa o alertă de tsunami, informează AFP, citând Institutul de geofizică american USGS.

Seismul s-a produs la o adâncime de 208 de kilometri în Marea Banda, în sudul arhipelagului Molucelor, la ora locală 11:53 (02:53 GMT), a declarat sursa, preluată de agerpres.


Citeşte şi: Presa germană anunţă începutul sfârşitului lui Ergdogan

Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific nu a emis o alertă după acest seism, produs la o mare adâncime.

Agenţia indoneziană de geofizică (BMKG), care a estimat la 7,7 magnitudinea cutremurului, a indicat că seismul s-a resimţit până în Bali, la sute de kilometri distanţă, în timp ce locuitorii oraşului Darwin, din nordul Australiei, susţin la rândul lor că au resimţit cutremurul.

Cu puţin timp înainte, un alt seism, cu magnitudinea 6,1, a lovit provincia Papua, la extremitatea estică a arhipelagului indonezian.

Acest cutremur, produs la o adâncime de 21 de kilometri, a avut epicentrul la 240 kilometri vest de oraşul Abepura, potrivit institutului american.

Citeşte şi: Cutremur puternic în Italia. Unda seismică s-a resimţit la Roma! 

Nu au existat informaţii despre eventuale victime sau pagube imediat după aceste două cutremure.

Indonezia – un arhipelag de 17.000 de insule şi insuliţe, format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice (indo-pacifică, australiană şi eurasiatică) – este situată pe cercul de foc al Pacificului, o zonă cu o intensă activitate seismică.

Anul trecut, un seism cu magnitudinea 7,5, urmat de un tsunami în Palu, pe insula Celebes, a lăsat în urma sa peste 2.200 de morţi şi mii de persoane dispărute.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.