Cyril Ramaphosa, reales preşedinte al Africii de Sud

Publicat:

Parlamentul Africii de Sud l-a reales miercuri pe Cyril Ramaphosa ca preşedinte, în urma victoriei formaţiunii politice a acestuia, Congresul Naţional African (ANC), în alegerile legislative din 8 mai, transmit Reuters şi AFP, scrie agerpres.

Ramaphosa, şef al statului din 2018 şi lider al ANC, nu a avut contracandidat. Votul deputaţilor întruniţi la Cape Town a fost validat de preşedintele Curţii Constituţionale sudafricane, Mogoeng Mogoeng, care a prezidat procedura.


Citește și : Prima audiere a lui Netanyahu în trei dosare de corupţie, amânată pentru octombrie

ANC a câştigat alegerile generale, însă a obţinut un procentaj mai mic din voturi, remarcă Reuters, care pune evoluţia pe seama nemulţumirilor faţă de corupţie şi inegalităţile rasiale care persistă şi după o generaţie de la venirea la putere a partidului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin i-a scos pe talibani de pe lista organizaţiilor interzise. Mai mult, îi consideră ‘un aliat în combaterea terorismului’

Putin i-a scos pe talibani de pe lista organizaţiilor interzise. Mai mult, îi consideră 'un aliat în combaterea terorismului' Ministerul rus de Externe a anunţat...

Ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului, ediția a XXIII-a. Aproape 100 de vinificatori vor fi prezenți sub sloganul „Vinul nostru uimitor...

Ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului, ediția a XXIII-a. Aproape 100 de vinificatori vor fi prezenți sub sloganul „Vinul nostru uimitor...

De luni, alegătorii pot solicita votarea cu urna mobilă

De luni, alegătorii pot solicita votarea cu urna mobilă Persoanele care din motive de sănătate sau din alte motive temeinice nu pot veni în localul...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.