Damascul denunţă impunerea de către Uniunea Europeană de noi sancţiuni economice

Publicat:

Damascul a denunţat miercuri impunerea de către Uniunea Europeană de noi sancţiuni economice împotriva unor persoane şi entităţi siriene, afirmând că acestea vor afecta furnizarea de ajutor umanitar în ţara marcată de război, transmite AFP, potrivit agerpres

Luni, UE a sancţionat 25 de persoane şi opt entităţi. Printre aceste persoane, se numără veri ai preşedintelui Bashar al-Assad, acuzaţi de trafic de captagon, un drog sintetic în privinţa căruia Siria a devenit exportator mondial.


Citește și :  Londra este clară: Izolarea Chinei ar fi o eroare!

“UE îşi reînnoieşte minciunile susţinând că sancţiunile impuse Siriei nu împiedică livrarea de ajutor umanitar sau obţinerea de alimente sau echipamente medicale”, se arată într-un comunicat al Ministerului sirian al Afacerilor Externe.

“Aceste sancţiuni reprezintă o ameninţare reală pentru viaţa sirienilor şi afectează negativ economia ţării”, adaugă sursa citată.

UE a subliniat că aceste sancţiuni “nu sunt menite să împiedice furnizarea de ajutor umanitar în nicio parte a ţării”, afectată de seismul din 6 februarie, soldat cu numeroase victime.

Sancţiunile europene constau în interdicţia de şedere, îngheţarea activelor din UE şi imposibilitatea de a beneficia de finanţări europene.

Printre persoanele sancţionate se numără trei veri ai preşedintelui sirian, Samer Kamal al-Assad, Wassim Badi al-Assad şi Mudar Rifaat al-Assad, şi mai mulţi lideri, oameni de afaceri sau membri ai miliţiilor afiliaţi regimului şi implicaţi în traficul de droguri.

Mai multe companii de securitate folosite pentru finanţarea miliţiilor sunt de asemenea vizate, precum şi şefii acestora.

UE a sancţionat şi compania rusă de inginerie şi construcţii Stroytransgaz şi firma Gecopham, o entitate controlată de Ministerul sirian al Petrolului şi Resurselor Minerale, acuzate că susţin regimul.

Citește și : Moscova expulzează un diplomat moldovean ca reacţie la o decizie similară a Chişinăului

După seismul din 6 februarie, UE şi SUA au diminuat sancţiunile impuse guvernului sirian după reprimarea în 2011 a revoltei populare care a degenerat în război civil.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.