X

Damascul le cere kurzilor din Siria să revină sub tutela sa

Guvernul de la Damasc a făcut apel la kurzii din Siria să revină sub tutela sa, a relatat marţi un cotidian pro-regim, într-un moment în care minoritatea susţinută de Washington este ameninţată de o ofensivă a Turciei vecine, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ankara a anunţat marţi că a încheiat pregătirile în vederea unei operaţiuni împotriva forţelor kurde din nordul Siriei, a doua zi după plecarea militarilor americani care au părăsit anumite zone de la frontiera dintre cele două ţări.

Citește și : Tusk îl acuză pe BoJo că se joacă cu ‘viitorul Europei într-un joc stupid de reproşuri’

“Vom apăra împreună teritoriul sirian şi nu vom accepta nicio ocupaţie” străină, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe, Faysal Mekdad, pentru cotidianul al-Watan.

“Cei care aruncă în braţele străinului, până la urmă sfârşesc prin a fi aruncaţi de străin (…) şi asta s-a întâmplat”, a estimat responsabilul sirian, referindu-se la susţinerea Washingtonului pentru kurzi.

Forţele kurde au anunţat luni o retragere a militarilor americani în anumite sectoare situate direct la frontieră. Mai târziu, un înalt responsabil american de la Washington a spus că este vorba pur şi simplu de redesfăşurarea lor în alte zone.

Duminică, Casa Albă a anunţat în mod suprinzător retragerea forţelor americane staţionate în nordul Siriei, dar luni a dat înapoi, sub presiunea comunităţii internaţionale şi a propriei tabere, avertizând Turcia împotriva oricărui exces.

“Siria este una şi indivizibilă, îi sfătuim pe cei care s-au pierdut să revină către naţiune”, a declarat Mekdad, subliniind că “patria îşi primeşte toţi copiii”.

Multă vreme marginalizaţi şi discriminaţi de autorităţile centrale de la Damasc, kurzii au instituit o autonomie de facto în nordul ţării după declanşarea conflictului intern în 2011.

Damascul refuză această autonomie şi, în trecut, chiar i-a calificat drept “trădători” pe combatanţii din această minoritate pentru alianţa lor cu Washingtonul.

Temându-se de o ofensivă turcă, kurzii au declanşat încă de anul trecut convorbiri cu Damascul privind viitorul regiunilor lor, dar aceste negocieri au rămas fără rezultat.

Citește și : Merkel îl avertizează pe Johnson: Un acord al Brexitului este ‘extrem de improbabil’

Turcia consideră “teroriste” Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), principala miliţie kurdă din Siria, chiar dacă aceasta este aliată cu Washingtonul în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI).

Ankara a efectuat deja două ofensive în Siria, dintre care una la începutul lui 2018 care a permis armatei turce şi rebelilor sirieni să preia controlul asupra enclavei kurde Afrin, din nord-vestul ţării.

Conflictul sirian, declanşat de reprimarea manifestaţiilor pro-democraţie, s-a transformat într-un război complex soldat cu peste 370.000 de morţi.

Tags: Casa AlbadamascFaysal Mekdadkurzisiriawashington
Categorii: Sinteze