Dan Perciun CREŞTE media de admitere la facultățile cu profil pedagogic

Ministerul Educației va introduce o medie de admitere la facultățile cu profil pedagogic de cel puțin șapte. Potrivit lui Dan Perciun, astfel va crește prestigiul profesiei de pedagog. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc astăzi, 1 august.

De asemenea, ministrul a promis că bursele viitorilor studenți vor fi mărite, în scopul de a-i stimula pe cei mai buni cu sporuri salariale, transmite newsmaker.md.

Citeşte şi: Cooperarea economică moldo-română, parteneriat strategic în drumul spre integrare europeană – Stiripesurse.md

„Ne propunem să introducem o medie de admitere de cel puțin șapte la pedagogie, pentru a crește prestigiul profesiei. Astăzi circa 25 la sută din cei care se înscriu au o medie sub șapte. Vom introduce acest prag”, a declarat Dan Perciun.

Totodată, Dan Perciun propune ca indemnizațiile acordate de stat pentru studenții la pedagogie, care merg să predea în sate, în mărime de 200 mii lei, să fie diferențiate în funcție de specialități, dar și de deficitul de cadre didactice dintr-o localitate sau alta.

Citeşte şi: Politica identitară a statului și restabilirea unității naționale românești. Un deziderat pentru Chișinău și București – Stiripesurse.md

Oficialul a mai promis că va crește salariile pedagogilor care au un grad didactic și va acoperi costurile de formare continuă pentru profesori, așa încât să crească numărul pedagogilor calificați.

„Vom veni în sprijinul celor care aleg să meargă acolo unde avem cea mai mare nevoie”, susține Dan Perciun.

 

Tags: Dan Perciunmedie de admitereMinisterul Educaţiei
Categorii: Cultură și MediaPoliticăȘtirile zilei