Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a participat duminică, 15 martie, la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor. Evenimentul, desfășurat pe parcursul a trei zile, a reunit peste 50 de reprezentanți ai consiliilor elevilor din întreaga țară, dar și ai instituțiilor publice și ai partenerilor din domeniul educației.
În cadrul discuțiilor cu elevii, ministrul a prezentat politicile și proiectele promovate de Ministerul Educației și Cercetării și a răspuns la întrebările tinerilor. „Sistemul educațional devine mai bun și mai adaptat nevoilor elevilor atunci când aceștia participă la deciziile care îi privesc. De aceea, este important ca elevii, prin consiliile lor, să fie cât mai activi. Ei sunt cei care cunosc cel mai bine realitățile din școală”, a declarat ministrul Dan Perciun, potrivit ziarulnational.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
În cadrul Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor a fost prezentat Barometrul Opiniei Elevilor, un instrument care reflectă percepțiile și așteptările lor față de școală. De asemenea, au fost organizate sesiuni tematice despre integritatea în mediul educațional, prevenirea bullying-ului și a violenței în școli. Au avut loc și ateliere de lucru dedicate consolidării activității consiliilor elevilor și promovării rezultatelor barometrului la nivel local.
„Consiliile elevilor sunt o platformă importantă prin care elevii pot participa activ la viața școlii și pot contribui la identificarea soluțiilor pentru îmbunătățirea mediului educațional. Prin astfel de inițiative, încurajăm implicarea elevilor în procesele de dialog și decizie din sistemul educațional”, a declarat Alexandr Petrov, directorul Agentiei Naționale pentru Tineret.
Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor oferă tinerilor oportunitatea de a discuta prioritățile din educație. Ei pot face schimb de bune practici, pot formula poziții comune și pot contribui la elaborarea Rezoluției Elevilor, document care include propuneri concrete pentru îmbunătățirea mediului educațional.
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI












