X

Dan Perciun, la Forumul Național al Cadrelor Didactice: ‘De voi depinde viitorul educației în Republica Moldova!’

Dan Perciun, la Forumul Național al Cadrelor Didactice: ‘De voi depinde viitorul educației în Republica Moldova!’

Tineri specialiști din domeniul educației, din toată țara, s-au întrunit astăzi, în cea de-a treia zi a Forumului Național al Cadrelor Didactice, pentru a discuta subiecte de actualitate din domeniu. Evenimentul este organizat în perioada 14-16 august de către Ministerul Educației și Cercetării și se află la cea de-a doua ediție.

Prezent la eveniment, ministrul Dan Perciun le-a mulțumit tinerilor că au optat pentru o profesie didactică și a subliniat  misiunea importantă pe care o au profesorii, potrivit omniapres.md.

Citește și: VIDEO Momentul când șeful regiunii Kursk i-a spus lui Putin că Rusia a pierdut controlul asupra a 28 de așezări din regiune, iar președintele Rusiei l-a întrerupt

„Să știți că misiunea voastră de-abia acum începe. Este o misiune deloc simplă și de voi depinde viitorul educației în Republica Moldova. Modelul vostru de comportament, valorile cu care o să veniți în fața copiilor pot produce schimbarea în educație. Vrem să vedem școli mai democratice în care deciziile se iau participativ, în care relația dintre profesor și elev este una mai apropiată, iar părerea copiilor contează. Ascultați-i, implicați-i în procesul de luare a deciziilor și construiți un mediu educațional de calitate”, s-a adresat Dan Perciun tinerilor profesori și educatori.

Reforma inițiată de Ministerul Educației și Cercetării asigură cadrelor pedagogice debutante o indemnizație unică în primii 5 ani de activitate didactică în mărime de 200 de mii de lei. De indemnizație unică de 160 de mii de lei, în aceleași condiții, vor beneficia și absolvenții programelor de studii profesional-tehnice. Pe lângă indemnizațiile unice, tinerii specialiști angajați în funcții didactice vor mai beneficia de compensarea cheltuielilor în primii 5 ani de activitate pentru închirierea spațiului locativ, în mărime de 1000 de lei lunar, și pentru consumul de energie electrică și termică,  în mărime de 3000 lei anual, dacă activează în instituțiile publice de învățământ general din mediul rural, din centrele raionale și din UTA Găgăuzia.

Citește și: Alertă de călătorie în Grecia. Recomandările MAE

În cadrul Forumului, a avut loc un panel de discuții cu reprezentanții organelor locale de specialitate în educație responsabili de desfășurarea forumurilor raionale, unde au fost dezbătute idei și bune practici din educație.

Forumul Național al Cadrelor Didactice este organizat cu suportul INEL; Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie; UNICEF; Delegației Uniunii Europene; UNDP; Banca Mondială; PractNet (International Practitioners Partnership Network); Clasa Viitorului; Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Tags: Dan PerciunMoldovaspecialişti
Cultură și Media