Dan Perciun promite salarii mai mari pentru profesori

Publicat:

Dan Perciun promite salarii mai mari pentru profesori

Salariile cadrelor didactice vor fi majorate de la 1 ianuarie 2025. Asigurările sunt date de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit oficialului, Guvernul încă examinează veniturile bugetului de stat, iar în perioada octombrie-noiembrie va fi clar cu cât vor crește lefurile profesorilor, notează IPN.

Ministrul Educației și Cercetării spune că în anul 2024 nu vor mai exista majorări de salarii pentru cadrele didactice, întrucât lefurile dascălilor au crescut de la 1 ianuarie 2024. Dan Perciun spune că următoarea majorare de salarii este planificată pentru anul 2025.


„Eu am spus și anterior că majorări în acest an nu vor fi. Urmează, de la 1 ianuarie 2025. Nimeni n-o să dea acum detalii cu privire la valoarea majorării. Suntem în plin proces de definitivare a planificării pentru următorii trei ani, suntem în discuții pe buget, ne clarificăm acum în privința resurselor care vor fi disponibile anul viitor. În perioada octombrie-noiembrie vom avea o claritate cu cât vor fi majorate salariile anul viitor”, a spus Dan Perciun în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTv.

Ministrul dă asigurări că această majorare va exista, însă menționează că ea va depinde de veniturile disponibile la bugetul de stat. Valoarea exactă a majorării va fi anunțată în toamna acestui an.

„Evident că vor fi aceste majorări. Ele există în fiecare an. Dar toată lumea are acum așteptări despre mărimea acestor majorări. Nu cred că a existat vreun an în istoria Republicii Moldova când n-au fost aceste majorări. Ele vor fi. Întrebarea este: cât vor constitui aceste majorări? Și vom putea spune asta mai clar în perioada octombrie-noiembrie când vom ști mult mai bine cum va arăta bugetul pentru anul 2025”, a spus ministrul Educației și Cercetării.

Salariile cadrelor didactice au fost majorate la 1 ianuarie 2024. Atunci valoarea de referință pentru această categorie de bugetari a fost majorată de la 2000 la 2300, ceea ce a reprezentat o creștere salarială cu 15%. În acest scop, din bugetul de stat a fost alocat un miliard de lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce sancțiuni riscă Diana Șoșoacă după scandalul din Parlamentul European

Ce sancțiuni riscă Diana Șoșoacă după scandalul din Parlamentul European Ce sancțiuni riscă Diana Șoșoacă după scandalul din Parlamentul European. În ce condiții îi poate...

Curtea Constituțională a declarat neconstituționale unele hotărâri CSM

Curtea Constituțională a declarat neconstituționale unele hotărâri CSM Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea a două modificări efectuate de Parlament, în 2022, la legea cu privire...

Zelenski a sosit în Marea Britanie la summit. A fost întâmpinat de Zalujnîi

Zelenski a sosit în Marea Britanie la summit. A fost întâmpinat de Zalujnîi Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a sosit în Marea Britanie pentru summitul Comunității...

Maia Sandu, întâmpinată de premierul britanic la Summitul Comunității Politice Europene

Maia Sandu, întâmpinată de premierul britanic la Summitul Comunității Politice Europene Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost întâmpinată de premierul britanic, Keir Starmer, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.