Dan Suruceanu rămâne ministru al Culturii. Purtătorul de cuvânt al Guvernului neagă plecarea acestuia din funcție

Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, nu intenționează să demisioneze din funcție, iar informațiile apărute în spațiul public în acest sens sunt false, susține purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici.

„Informația este un fals. Domnul Suruceanu a avut azi ședință cu premierul și este în pline pregătiri pentru evenimentele dedicate Zilei Independenței și Zilei Limbii Române”, a declarat reprezentantul Executivului, potrivit independent.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Dan Suruceanu a fost învestit în funcția de ministru la 22 iulie, în Guvernul condus de premierul Vasile Tofan.

Numirea sa a fost urmată de apariția unor informații privind activitatea sa anterioară și relațiile de afaceri. Suruceanu deține jumătate din compania Ecvetimpex, specializată în activități ecvestre, alături de Nicolae Gangal, fost funcționar condamnat în 2018 pentru exces de putere.

Ministrul a declarat că firma este inactivă, că a avut o singură tranzacție și că nu ar fi cunoscut antecedentele partenerului său de afaceri.

Totodată, numele lui Dan Suruceanu a fost asociat cu omul de afaceri Vladislav Boghii, vizat anterior în controverse legate de credite neperformante acordate de Banca de Economii.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Înainte de a ajunge la Guvern, Suruceanu a ocupat funcția de viceadministrator al Arenei Chișinău. Potrivit Curții de Conturi, acesta ar fi încasat nejustificat peste 141 de mii de lei într-un an, acuzație respinsă de Suruceanu, care a explicat că suma reprezenta suplimente pentru munca în zilele de weekend.

Guvernul afirmă că ministrul își continuă activitatea și rămâne responsabil de portofoliul Culturii.

This post was last modified on 24/07/2026 19:20 19:20

Tags: Suruceanu
Politică