Danemarca numeşte un ambasador pentru migraţie pentru a face tabere în afara UE

Publicat:

Danemarca a anunţat joi numirea unui ambasador pentru migraţie cu scopul de a accelera crearea uneia sau a mai multor tabere de migranţi în afara Uniunii Europene, potrivit AFP şi agerpres.

Misiunea sa va fi să găsească o ţară care să accepte să găzduiască o tabără, dar şi alte state care împărtăşesc viziunea Danemarcei privind un nou sistem european de azil.


Citește și: 900.000 de oameni au pierdut lupta cu coronavirusul

“Un ambasador pentru migraţie poate face mai auzită propunerea Danemarcei în favoarea unei noi abordări pentru a opri presiunea migratorie asupra Europei şi pentru a supraveghea ca adevăraţii refugiaţi să fie ajutaţi mai rapid şi mai bine în zonele din jur”, a explicat şeful diplomaţiei daneze, social-democratul Jeppe Kofod, citat într-un comunicat.

Ambiţia Danemarcei este criticată atât în interiorul ţării, cât şi în UE.

“Nu mi se pare că este o idee realistă”, a declarat în decembrie comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, conform agenţiei locale de presă Ritzau.

Conform Danemarcei, este vorba de a-i descuraja pe migranţi să ceară azil în Danemarca, dar şi “de a întări frontierele externe ale UE, de a îmbunătăţi procesul de expulzare a solicitanţilor de azil respinşi şi de a consolida instituţiile de azil şi de migraţie în ţările terţe”, precizează comunicatul.

Acest nou ambasador, Anders Tang Friborg, va fi ajustat de un grup de lucru transversal.

Citește și: Reuniune de urgență UE-Londra privind un proiect de lege controversat

În 2019, 2.716 persoane au cerut azil în Danemarca, cel mai scăzut număr din 2008. În 2015, în plină criză a refugiaţilor, peste 21.000 de persoane au depus o cerere, de aproape opt ori mai puţine decât în Suedia vecină.

În 2017, social-democrata Mette Frederiksen, devenită premier în urma alegerilor legislative din 2019, a prezentat un proiect care prevede trimiterea migranţilor ‘non-occidentali’ în tabere din Africa funcţionând ca centre de triere.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Opozantul rus Kara-Murza, spitalizat în închisoare

Opozantul rus Kara-Murza, spitalizat în închisoare Opozantul rus încarcerat Vladimir Kara-Murza, cunosut jurnalist, publicist şi om politic, care a supravieţuit la două tentative de otrăvire...

Eurostat: Luxemburg, Croaţia şi România, cea mai mare creştere anuală a vânzărilor cu amănuntul

Eurostat: Luxemburg, Croaţia şi România, cea mai mare creştere anuală a vânzărilor cu amănuntul Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 0,3% în zona euro...

Cum ajută România și alte state din regiune Ucraina să-și refacă infrastructura energetică

Cum ajută România și alte state din regiune Ucraina să-și refacă infrastructura energetică România își propune să identifice echipamente și materiale cu care să poată...

Geoană și-a înregistrat oficial sigla pentru candidatura la alegerile prezidențiale din România

Geoană și-a înregistrat oficial sigla pentru candidatura la alegerile prezidențiale din România Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a depus o cerere oficială pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.