X

Danemarca pregăteşte ridicarea treptată a restricţiilor

Danemarca va relaxa o parte dintre restricţiile impuse pentru combaterea răspândirii coronavirusului, a anunţat luni prim-ministrul Mette Frederiksen (foto), vorbind despre ‘prima fază prudentă a redeschiderii’ activităţilor, transmite dpa, potrivit agerpres.

Astfel, vor fi redeschise creşele, grădiniţele, iar elevii de până la clasa a 6-a vor putea reveni la şcoală de la data de 15 aprilie, a precizat şefa guvernului.

Citește și : Bilanţul epidemiei de coronavirus în Italia

Ea i-a prevenit totuşi pe danezi că trebuie să se pregătească să trăiască cu unele restricţii vreme de mai multe luni din cauza pandemiei.

Danemarca a fost una dintre primele ţări din Europa care a luat măsuri stricte pentru a stopa propagarea coronavirusului, interzicând adunările de peste 10 persoane, închizând magazinele neesenţiale şi frontierele.

Până luni, autorităţile au raportat aproape 4.700 de cazuri de infectare şi aproape 200 de decese legate de COVID-19.

Prin anunţul de luni, Danemarca se alătură Cehiei şi Austriei, care au comunicat la rândul relaxarea unor măsuri restrictive.

Citește și : Coronavirus în Marea Britanie: 439 de noi decese în 24 de ore

În Cehia, va fi permisă practicarea unor sporturi precum tenis sau golf şi vor putea fi redeschise afaceri precum magazine de bricolaj sau ateliere de reparat biciclete. Clienţii vor fi obligaţi să păstreze între ei o distanţă de 2 metri, iar comercianţii vor oferi la intrare mănuşi de unică folosinţă şi dezinfectanţi.

Şi Austria a anunţat luni că magazinele mici, cele de materiale de construcţii şi de grădinărit se vor putea redeschide, cu respectarea unor condiţii de igienă stricte, de la 14 aprilie. 

Tags: coronaviruscovid-19danemarcaMette Frederiksen
Categorii: Externe