Danemarca va antrena piloţi ucraineni pe avioane F-16

Publicat:

Danemarca va contribui la pregătirea piloţilor ucraineni pe avionul de luptă de fabricaţie americană F-16, după sprijinul şi “semnalul pozitiv” al Washingtonului, a anunţat vineri ministrul danez al apărării, notează AFP, potrivit agerpres.

Ţara scandinavă, care este pe cale să-şi înlocuiască flota sa de avioane F-16 cu modelul F-35, va putea acum să contribuie la “pregătirea piloţilor ucraineni ca să zboare şi cu F-16”, a declarat ministrul interimar Troels Lund Poulsen.


Citeşte şi: Pandemia de COVID a provocat 15 milioane de decese în întreaga lume – Black News

“Danemarca va depune toate eforturile pentru a face din aceasta o contribuţie prioritară”, a adăugat el.

“Ne vom pune de acord asupra mai multor detalii cu aliaţii noştri apropiaţi”, a afirmat ministrul într-un comunicat, salutând unda verde “pozitivă” a preşedintelui american Joe Biden.

El nu a precizat, însă, dacă Danemarca va contribui la livrarea unor avioane.

Forţele aeriene daneze dispun de aproximativ 40 de avioane F-16, dintre care vreo 30 sunt operaţionale. Ţara nordică a început recent să primească primele sale F-35 din generaţia a cincea destinate să le înlocuiască.

Mult timp reticent, Joe Biden a făcut cunoscut vineri că este pregătit să permită altor ţări să furnizeze Ucrainei avioanele F-16 pe care le cere insistent pentru a contracara invazia rusă, un punct de cotitură important în sprijinul occidental acordat Kievului şi o decizie descrisă drept “istorică” de preşedintele Volodimir Zelenski.

Joe Biden, care participă la summitul G7 din Japonia, i-a asigurat pe interlocutorii săi că susţine “o iniţiativă comună vizând antrenarea de piloţi ucraineni pe avioane de luptă de generaţia a patra, inclusiv F-16”, potrivit unui înalt responsabil al Casei Albe.

Citeşte şi: Patruşev îi acuză pe americani de implicare în atacurile teroriste din Rusia – Black News

Anunţul a fost salutat rapid de Regatul Unit şi Ţările de Jos, care au anunţat marţi în Islanda că vor să pună bazele unei coaliţii internaţionale pentru a dona Ucrainei avioane F-16.

Pe lângă Danemarca şi Ţările de Jos, modelul american echipează mai multe armate europene, printre care cea a Poloniei, Belgiei, Greciei şi Norvegiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.