
Ajustarea de către Parlamentul European a mecanismului de suspendare a regimului călătoriilor fără viză nu ar trebui să trezească îngrijorări la Chișinău, afirmă purtătorul de cuvânt al Guvernului. Potrivit lui Daniel Vodă, „moldovenii respectă regulile de circulație în spațiul comunitar” și nu au de ce să fie vizați de noile reglementări, transmite IPN.
La tradiționalul briefing de după ședința Guvernului, Vodă spus că Uniunea Europeană și-a creat un mecanism care să-i permită să reacționeze rapid, în caz de necesitate, la regimul de vize cu diverse state.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
„În fiecare an, Guvernul, împreună cu structurile europene, prezintă raportul privind implementarea acestui acord. Prin urmare, nu există niciun risc pentru regimul de vize de care beneficiem. Îi îndemn pe toți cei care au dubii să citească documentele oficiale și comunicatele Uniunii Europene”, a declarat Daniel Vodă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a reiterat importanța continuării parcursului european „cu încredere și cu respect pentru regulile care ne apropie tot mai mult de Uniunea Europeană”.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Prin decizia Parlamentului European din 7 octombrie, a fost completată lista motivelor pentru care poate fi suspendat regimul călătoriilor fără vize în spațiul comunitar pentru cetățenii din 61 de țări terțe, printre care se numără și Republica Moldova. De asemenea, s-a stabilit posibilitatea suspendării acestui regim în cazul oficialilor guvernamentali care admit încălcări ale drepturilor omului.
This post was last modified on 08/10/2025 20:52 20:52