Daniel Vodă, replică pentru Ion Ceban: „Primarul vrea scandal, oamenii vor soluții. Moldova poate, dar primarul nu poate”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, i-a dat o replică dură primarului Capitalei, Ion Ceban, după ce acesta a acuzat guvernarea că ar utiliza 5 milioane de lei din bani publici pentru promovarea electorală a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

„Primarul vrea scandal, oamenii vor soluții. Moldova poate, dar primarul nu poate. Pe primar îl deranjează transparența. Îl deranjează că oamenii sunt informați. Îl deranjează că nu mai controlează singur agenda publică în Chișinău”, a scris Daniel Vodă într-o postare pe rețelele sociale.

Reprezentantul Executivului i-a adresat și o întrebare directă lui Ion Ceban: „Domnule primar, vă pun o singură întrebare publică, simplă, la care nu aveți curaj să răspundeți în postarea dvs.: Nu sunteți de acord că Moldova poate?”

Declarația vine după ce primarul Ion Ceban a criticat recent Guvernul și PAS pentru ceea ce a numit „cheltuirea iresponsabilă a banilor publici în scopuri electorale”, acuzând lipsa de priorități în gestionarea resurselor statului.

Tags: Daniel VodăIon Cebanreplică
Categorii: PoliticăȘtirile zilei