Datoriile şi averea lui Ghenadie Eremciuc, judecătorul care ‘a aterizat’ la Curtea Supremă

Publicat:

Ghenadie Eremciuc este unul dintre cei doi judecători din Bălți care au fost transferați anterior la Curtea Supremă din Chișinău. El are 46 de ani, dintre care în ultimii nouă a instrumentat dosare și a dat sentințe judecătoreşti.

Ghenadie Eremciuc a absolvit în 2001 Facultatea de Drept a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Un an mai târziu a fost angajat ca ajutor interimar al procurorului în cadrul Procuraturii Militare. Funcția de procuror a îndeplinit-o până în 2014, când a trecut de la acuzare la judecare, și a fost numit judecător la Judecătoria Bălți. Doi ani mai târziu și-a încercat norocul în avocatură, solicitând să-i fie acordată licența de avocat pe motiv că activase „cel puțin 10 ani în funcția de judecător sau procuror”, însă a fost respins de comisia de licențiere, deși a atacat decizia, instanța a respins contestația. Așa că Eremciuc a continuat să activeze în calitate de judecător, transmite tvn.md.


Citeşte şi: Putin lovește un port ucrainean și periclitează aprovizionarea cu hrană a planetei (editorial) – Stiripesurse.md

În luna mai, Ghenadie a fost transferat de la Bălți la CSJ pentru o perioadă de șase luni.

Apartamentul preferențial din Chișinău

În 2021, judecătorul din Bălți a achiziționat un apartament la un preț preferențial. Acesta l-a cumpărat cu 27.000 de euro, în loc de 50.000 de euro. Locuința sa nouă se află în sectorul Ciocana al Capitalei, iar banii acesta i-a luat cu împrumut, potrivit declarației sale de avere. Acesta a luat un împrumut de la fostul său coleg, avocatul Ghoerghe Cobzac și urmează să-i întoarcă suma până la finele lui 2023. Anul trecut, Cobzac iar i-a împrumutat bani –  300.000 de lei, pe care familia Eremciuc trebuie să-i restituie până în 2024.

Contactat telefonic, Cobzac a fost întrebat în ce relație se află cu Eremciuc, ținând cont că i-a dat cu împrumut sume mari de bani.

„Eu îl cunosc, dar așa oleacă, îl cunosc un pic, am avut ocazia, cândva am lucrat cu dânsul în Procuratură”, ne-a răspuns avocatul. Însă în momentul în care l-au întrebat despre banii împrumutați, Cobzac a evitat să răspundă.

„Știți ce, eu nu vreau să discut pe tema asta, adică eu nu vreau să discut pe tema dată cu jurnaliștii. Noi ne clarificăm [n.r. cu referire la datoria lui Eremciuc pe care trebuie să i-o restituie până la finele lui 2023]. Este o procedură oficială, pentru ce trebuie jurnaliști dacă e o procedură [în] care sunt documente, declarații?! Dar eu nu vreau să discut pe tema asta și gata, și încă cu jurnaliștii”, a conchis creditorul lui Eremciuc.

Totodată, Eremciuc are și o casă, în municipiul Bălți. Conform declarației de avere, locuința sa a fost cumpărată în anul 2003, are o suprafată de 202,8 metri pătrați și o valoarea cadastrală de circa 605.000 de lei.

Afacerea de familie

Soția lui Eremciuc, Inga, de asemenea activează în sistemul judiciar. Aceasta este șefa Serviciului penal și contravențional de la Curtea de Apel Bălți. În 2017, femeia și-a deschis o firmă, care se numește Tradiție și Familia SRL și are ca gen de activitate cultivarea plantelor și creșterea animalelor. Deși deține 100% din companie, nici ea, și nici soțul său, nu indică această informație în declarațiile de avere depuse la Autoritatea Națională de Integritate.

Inga Eremciuc a refuzat să vorbească cu jurnaliștii, justificându-se că este la serviciu și are mult de lucru. Aceasta a spus că firma nu înregistrează venituri de aceea a și împrumutat bani propriei afaceri, tot pentru acest lucru a fost și împrumutul de la avocatul Gheorghe Cobzac.

Afacerea e una de familie, întrucât administratoarea firmei este Viorica Gorobeț, sora judecătorului. Potrivit ultimelor date ale Biroului Național de Statistică, în 2021 compania a avut doi salariați, iar profitul înregistrat a fost de 52,4 mii de lei.

Însăși fondatoarea companiei investește în „Tradiție și Familia”, cel puțin așa reiese din declarațiile de avere. Anul trecut, Inga Eremciuc a declarat că a dat cu împrumut firmei sale suma de 246.200 de lei.

Familia Eremciuc are circa 30 de hectare de teren agricol. Terenurile, peste 80 la număr, au fost cumpărate începând cu anul 2000. Doar anul trecut, în proprietatea familiei au intrat cinci terenuri.

Judecătorul mai indică în declarația sa câteva vehicule motorizare. În 2020, magistratul a devenit proprietarul unui tractor al cărui valoare declarată este de 10 mii de lei și a unei remorci în valoare de două mii de lei, ambele indicate ca fiind defecte. Pe site-urile de vânzări, prețul unui tractor de model MTZ-80 ca al lui Eremciuc variază între 2.900 și 4.800 de euro.

Totodată, familia magistratului mai declară și un autocamion de model MAZ 54323, estimat la 31 de mii de lei și două semiremorci ale căror valoare totală ajunge la aproximativ 94 de mii de lei.

Citeşte şi: Legea pentru denunțarea Convenției privind Adunarea Interparlamentară a CSI a intrat în vigoare – Stiripesurse.md

Eremciuc mai deține 0,22% din SRL-ul „Magazinul Bunătate-Elizaveta”.

„Pe telefon eu povești tare multe am auzit și am citit în toată ziua, ani de zile povești pe telefoane. Eu cam sunt prea mare pentru povești pe telefoane. Oamenii normali vin și se adresează la instituție, vin să se vadă în față cine e, dar așa pe telefon sună… poate sunteți pușcăriaș din Soroca…?! Băieți, hai fiți serioși”, a spus judecătorul de la Curtea Supremă și a pus receptorul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: ‘Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor’

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: 'Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor' Discuții pe tonuri înalte în ședința de...

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez Polonia se află pe locul șapte printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, iar valoarea comerțul exterior în...

România, lider în importurile de ulei de floarea soarelui din Moldova

România, lider în importurile de ulei de floarea soarelui din Moldova În 2023, România, ca stat membru al UE, a devenit lider în importurile de...

Anatol Țăranu: Noi putem intra în UE realizând concomitent și idealul național, de Unire cu România

Anatol Țăranu: Noi putem intra în UE realizând concomitent și idealul național, de Unire cu România „Cea mai bună integrare europeană este prin Unirea cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.