David Attenborough a fost desemnat Avocat al Poporului în UK

Publicat:

Naturalistul David Attenborough a fost desemnat de Marea Britanie să desfăşoare acţiuni care să inspire demersuri pentru soluţionarea problemei schimbărilor climatice, în calitate de Avocat al Poporului, înaintea Conferinţei ONU asupra schimbărilor climatice (COP26) din noiembrie, care se va desfăşura la Glasgow, în Scoţia, informează Reuters luni, potrivit agerpres.

COP26 ar putea accelera măsurile adoptate de cei mai mari poluatori ai lumii pentru combaterea schimbărilor climatice, o problemă despre care activiştii, oamenii de ştiinţă şi liderii mondiali susţin că ar putea pune în cele din urmă în pericol planeta.


Citeşte şi: Protestele violente din Ierusalim AMÂNĂ o decizie-cheie în justiţie – Black News

Marea Britanie deţine în acest an preşedinţia conferinţei.

Attenborough, în vârstă de 95 de ani, cel mai influent prezentator şi realizator de emisiuni despre fauna sălbatică, îi va îndemna pe lideri în cadrul unor evenimente organizate în următoarele şase luni să pună clima şi protecţia naturii în fruntea agendei lor, inclusiv la summitul ”Grupului celor Şapte” (G7) din iunie din Cornwall, sud-vestul Angliei, a precizat luni Guvernul britanic.

Naturalistul a fost, de asemenea, invitat să se adreseze liderilor mondiali şi publicului la summitul de la Glasgow, considerat cel mai important eveniment dedicat climei organizat după ”Acordul de la Paris” din 2015.

”David Attenborough a inspirat deja milioane de oameni din Marea Britanie şi din întreaga lume cu pasiunea şi cunoştinţele sale în ceea ce priveşte necesitatea de a acţiona în contextul schimbărilor climatice şi de a proteja planeta pentru generaţiile viitoare. Nu există o persoană mai potrivită să dea un impuls pentru schimbări suplimentare pe măsură ce ne apropiem de summit-ul COP26 din noiembrie asupra climei”, a declarat premierul Boris Johnson.

Johnson a declarat că va încerca să îi convingă pe liderii de la summit-ul G7 pe care îl va prezida să îşi ia angajamente ferme în ceea ce priveşte schimbările climatice.

Citeşte şi: BOMBĂ într-un autobuz plin cu oameni! Cel puţin 11 persoane au murit – Black News

Attenborough s-a arătat încrezător în succesul COP26.

”Nu ar putea exista un moment mai important pentru un acord internaţional. Epidemia ne-a demonstrat cât de crucial este să se ajungă la un acord între naţiuni dacă vrem să rezolvăm astfel de probleme la nivel mondial”, a declarat el.

În februarie, Attenborough a declarat Consiliului de Securitate al ONU că schimbările climatice reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa siguranţei cu care s-a confruntat vreodată omul modern.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.