David Cameron revine în guvernul britanic

Publicat:

David Cameron revine în guvernul britanic

Fostul premier britanic David Cameron a fost numit luni în funcţia de ministru de externe, o revenire pe cât de spectaculoasă, pe atât de neaşteptată pe scena politică a celui care a declanşat în 2016 referendumul cu privire la Brexit, transmit AFP, Reuters şi agerpres.ro, citând anunţul făcut de Downing Street.

Cameron preia şefia diplomaţiei britanice după plecarea lui James Cleverly, desemnat de prim-ministrul Rishi Sunak să o înlocuiască la Ministerul de Interne pe Suella Braverman, demisă după ce formulase critici împotriva poliţiei.


Citeşte şi: Delegația Republicii Moldova cere încetarea blocării activității observatorilor militari în Zona de Securitate – Stiripesurse.md

Cooptarea lui Cameron se înscrie într-o remaniere guvernamentală mai largă prin care Partidul Conservator speră să se relanseze în perspectiva alegerilor legislative care vor avea loc cel târziu în ianuarie 2025.

David Cameron, în vârstă de 57 de ani, a fost şef al guvernului din 2010 până în 2016, când a demisionat în urma rezultatului referendumului la care britanicii au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

David Cameron revine în guvernul britanic

El îşi face o revenire neaşteptată pe scena politică britanică după şapte ani pe care i-a petrecut scriindu-şi memoriile şi implicându-se în afaceri, inclusiv în compania financiară Greensill Capital, care a intrat în insolvenţă între timp.

Scandalul care a însoţit prăbuşirea Greensill a alimentat întrebări cu privire la măsura în care foşti lideri politici îşi pot folosi statutul pentru a influenţa politici guvernamentale, după ce Cameron a contactat în mod repetat miniştri în funcţie în 2020 pentru a face lobby pentru această firmă.

Biroul lui Sunak a informat luni că regele Charles al III-lea a aprobat ca lui David Cameron să i se acorde un loc în Camera Lorzilor, ceea ce îi permite să revină în guvern deşi nu mai este membru ales în parlament.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei agenți ai FSB, arestați la Odesa. Folosirea perucilor, ca metodă de a scăpa de urmărire

Trei agenți ai FSB, arestați la Odesa. Folosirea perucilor, ca metodă de a scăpa de urmărire Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a transmis că...

EURO 2024: România, învinsă de Olanda cu 3-0 în optimi, părăseşte competiţia

EURO 2024: România, învinsă de Olanda cu 3-0 în optimi, părăseşte competiţia Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de...

Autoritatea Aeronautică Civilă: Solicitările pentru operațiunile fără pilot pot fi depuse online

Autoritatea Aeronautică Civilă: Solicitările pentru operațiunile fără pilot pot fi depuse online Solicitările pentru operațiunile fără pilot (UA) pot fi depuse online, anunță Autoritatea Aeronautică Civilă. Este...

Oficialii ruși și aliații lor din Moldova discută la Moscova despre ‘anexarea’ Moldovei de România. Printre aceștia s-au numărat Șor, Țîrdea și Marchel

Oficialii ruși și aliații lor din Moldova discută la Moscova despre 'anexarea' Moldovei de România. Printre aceștia s-au numărat Șor, Țîrdea și Marchel Oficialii ruși...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.