X

David Sassoli, spitalizat pentru a doua oară în ultimele 90 de zile

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a fost spitalizat pentru a doua oară în ultimele 90 de zile, transmite luni DPA, potrivit agerpres.

Politicianul social-democrat italian în vârstă de 65 de ani a fost internat într-un spital din Italia pe 26 decembrie ”din cauza unei complicaţii grave cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar”, a declarat purtătorul său de cuvânt Roberto Cuillo.

Citește și : Ministrul de externe al Iranului pleacă în China

Acesta a adăugat că toate întâlnirile oficiale din această perioadă ale preşedintelui PE au fost anulate.

În luna septembrie, Sassoli (65 de ani), fost jurnalist de televiziune, a fost spitalizat cu pneumonie şi din acest motiv nu a putut prezida sesiunea PE în care şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a rostit discursul anual privind Starea Uniunii.

Ulterior, el s-a deplasat în Italia după ce medicii au fost de acord ca politicianul să se recupereze după boală în ţara natală.

David Sassoli a devenit preşedinte al Parlamentului European în 2019 în cadrul unui acord mai amplu între cele mai mari familii politice europene cu privire la funcţiile de top din principalele instituţii ale Uniunii Europene.

Citește și : Riabkov: SUA şi NATO s-ar putea confrunta cu o agravare a securităţii

Tags: David SassoliitaliaRoberto CuilloUrsula Von Der Leyen
Categorii: Diaspora