X

De-abia instalat, guvernul libanez este deja contestat în stradă

Noul Guvern al Libanului a avut miercuri prima sa ședință, în timp ce mii de persoane protestau în capitala Beirut față de instalarea în funcție a noului Executiv de către președintele Michel Aoun, informează site-ul agenției de presă DPA, conform mediafax.

Ședința a fost prezidată de Aoun și a avut loc la o zi după învestirea Cabinetului condus de Hassan Diab.

Citeşte şi: Istoricul Lucian Boia, DECORAT de preşedintele Ungariei

Libanul se confruntă cu ample manifestații antiguvernamentale încă din 17 octombrie, protestatarii solicitând demisia întregii clase politice, pe care o acuză de corupție. Protestele au dus la demisia fostului premier Saad Hariri.

Miercuri, protestatarii și-au exprimat nemulțumirea față de noul Executiv deoarece membrii acestuia au fost aleși de către mișcarea Hezbollah, de către aliații acestora, Mișcarea Amal și de către președintele Aoun.

Citeşte şi: Senatul american adoptă regulile procesului de destituire a lui Trump

În cadrul unui discurs susținut marți, premierul Hassan Diab a promis că va face tot ce îi stă în putință pentru a îndeplini solicitările protestatarilor, care cer un sistem judiciar independent, recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupție și deturnare de fonduri, precum și măsuri urgente pentru îmbunătățirea situației economice a țării, dat fiind faptul că Libanul se confruntă în prezent cu cea mai gravă criză economică de la încheierea războiului civil din această țară.

Tags: BeirutguvernHassan DiabHezbollahLibanMichel AounMișcarea AmalprotesteSaad Hariri
Categorii: Sinteze