Dezbaterea privind Arctica devine tot mai fierbinte, pe măsură ce președintele american Donald Trump insistă ca Groenlanda să devină parte a Statelor Unite.
Deși cererile lui Trump ca SUA să preia un teritoriu aparținând unuia dintre cei mai apropiați și mai de încredere aliați ai săi au nedumerit lumea, cursa pentru Arctica durează de zeci de ani. Iar mult timp, Rusia a fost cea care a câștigat-o, arată o analiză CNN.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Nu există nicio îndoială că Moscova are o prezență dominantă în regiunea arctică.
Rusia controlează aproximativ jumătate din suprafața terestră și jumătate din zona economică exclusivă maritimă situată la nord de Cercul Arctic. Două treimi din populația regiunii arctice trăieşte în Rusia.
În timp ce Arctica reprezintă doar o mică parte din economia globală (aproximativ 0,4%, potrivit Consiliului Arctic, forumul care reunește statele arctice), Rusia controlează două treimi din produsul intern brut al regiunii.
Forța militară a Rusiei în Arctica
Rusia și-a extins prezența militară în Arctica timp de decenii, investind masiv în baze noi și în modernizarea celor existente.
Potrivit Simons Foundation, o organizație non-profit din Canada care monitorizează securitatea arctică și dezarmarea nucleară, în regiunea arctică extinsă există 66 de baze militare și sute de alte instalații și avanposturi de apărare.
Datele publice și cercetările fundației arată că 30 dintre acestea se află în Rusia, iar 36 în state NATO care dețin teritorii arctice: 15 în Norvegia – inclusiv o bază britanică –, opt în Statele Unite, nouă în Canada, trei în Groenlanda și una în Islanda.
Deși nu toate bazele sunt egale – experții spun că Rusia nu poate, în prezent, egala capacitățile militare ale NATO –, amploarea prezenței militare ruse și ritmul rapid al extinderii acesteia în ultimii ani reprezintă un motiv major de îngrijorare.
Royal United Services Institute (RUSI), un think tank britanic din domeniul apărării, arată că Rusia a investit în ultimii ani sume considerabile și eforturi semnificative în modernizarea flotei sale de submarine cu propulsie nucleară, care reprezintă coloana vertebrală a puterii sale militare în Arctica.
În paralel cu războiul din Ucraina, Rusia și-a îmbunătățit și capacitățile radar, de drone și de rachete.
O regiune a cooperării, transformată în zonă de confruntare
Lucrurile nu au fost însă mereu atât de periculoase. Timp de ani buni după încheierea Războiului Rece, Arctica a fost una dintre puținele zone în care părea că Rusia și statele occidentale pot colabora.
Consiliul Arctic, fondat în 1996, a încercat să apropie Rusia de celelalte șapte state arctice și să permită o cooperare mai strânsă pe teme precum biodiversitatea, clima și protejarea drepturilor populațiilor indigene.
Pentru o perioadă, a existat chiar și o tentativă de cooperare în domeniul securității, Rusia participând la două reuniuni la nivel înalt ale Forumului șefilor apărării din Arctica, înainte de a fi exclusă în urma anexării ilegale a Crimeii, în 2014.
De atunci, majoritatea formelor de cooperare au fost suspendate, iar relațiile dintre Occident și Moscova au atins un nou minim post-Război Rece după invazia pe scară largă a Ucrainei, în 2022.
Aderarea Finlandei și Suediei la NATO, în 2023 și 2024, a împărțit practic regiunea arctică în două jumătăți aproximativ egale: una controlată de Rusia și cealaltă de NATO.
De ce este Groenlanda atât de importantă
Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că Statele Unite „au nevoie” de Groenlanda din motive de securitate națională, invocând ambițiile Rusiei și Chinei în Arctica.
El a susținut că Danemarca, statul care are suveranitate asupra celei mai mari insule din lume, nu este suficient de puternică pentru a o apăra în fața amenințărilor reprezentate de cele două țări.
Deși nu este o țară arctică, China nu și-a ascuns interesul pentru regiune. În 2018, Beijingul s-a autodeclarat „stat aproape arctic” și a lansat inițiativa „Drumul polar al Mătăsii”, menită să dezvolte rutele de transport maritim prin Arctica.
În 2024, China și Rusia au desfășurat o patrulă comună în Arctica, parte a unei cooperări mai largi între cele două state.
Arctica și criza climatică: risc și oportunitate
Securitatea nu este însă singurul motiv pentru interesul tot mai mare față de Arctica. Regiunea se transformă mai rapid decât orice altă zonă a lumii, pe măsură ce criza climatică se adâncește, iar temperaturile cresc de aproximativ patru ori mai repede decât media globală, aminteşte CNN.
Gheața marină se retrage într-un ritm accelerat.
Deși oamenii de știință avertizează că acest fenomen ar putea avea consecințe extrem de grave pentru natură și pentru comunitățile care depind de ea, există și voci care susțin că topirea gheții ar putea deschide oportunități economice uriașe, în special în domeniul mineritului și al transportului maritim.
Două rute de navigație care erau practic impracticabile în urmă cu doar două decenii se deschid acum din cauza topirii dramatice a gheții, deși cercetătorii și organizațiile de mediu avertizează că trimiterea flotelor de nave prin acest mediu izolat, fragil și periculos ar putea declanșa un dezastru ecologic și uman.
Ruta Maritimă Nordică, care urmează coasta de nord a Rusiei, și Pasajul de Nord-Vest, de-a lungul coastei nordice a Americii de Nord, au fost aproape lipsite de gheață în timpul verii, încă de la sfârșitul anilor 2000.
Ruta Maritimă Nordică reduce timpul de navigație dintre Asia și Europa la aproximativ două săptămâni, adică la jumătate față de traseul clasic prin Canalul Suez.
Deși Rusia a folosit parțial această rută în perioada sovietică pentru a aproviziona zone îndepărtate, dificultățile ridicate au făcut ca ea să fie ignorată mult timp de transportul internațional. Situația s-a schimbat la începutul anilor 2010, când pasajul a devenit mai accesibil, iar numărul traversărilor a crescut de la câteva pe an la aproximativ 100.
După 2022, Rusia a intensificat utilizarea rutei pentru a transporta petrol și gaze către China, după ce sancțiunile occidentale au redus drastic exporturile către Europa.
Și Pasajul de Nord-Vest a devenit mai viabil, numărul traversărilor crescând de la câteva pe an, la începutul anilor 2000, la până la 41 în 2023.
O a treia rută, centrală, care ar traversa direct Polul Nord, ar putea deveni posibilă în viitor. Însă nivelul de topire a gheții necesar pentru acest lucru ar avea consecințe alarmante, accelerând încălzirea globală, amplificând fenomenele meteo extreme și distrugând ecosisteme extrem de valoroase.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Minerale, iluzii și realitate
Topirea gheții ar putea scoate la iveală și terenuri anterior imposibil de exploatat. Potrivit Serviciului Geologic al Danemarcei și Groenlandei, Groenlanda ar putea deveni un hub pentru cărbune, cupru, aur, elemente rare și zinc.
Cu toate acestea, cercetătorii avertizează că extracția mineralelor din Groenlanda ar fi extrem de dificilă și costisitoare, deoarece multe zăcăminte se află în zone izolate, la nord de Cercul Arctic, acoperite de o calotă glaciară de peste un kilometru grosime, unde întunericul domină mare parte din an.
Ideea că aceste resurse ar putea fi exploatate rapid și ușor în beneficiul Statelor Unite a fost descrisă drept „complet absurdă” de Malte Humpert, fondator și cercetător principal al The Arctic Institute.
Deși Donald Trump a pus recent accentul pe dimensiunea de securitate a Groenlandei, fostul său consilier pentru securitate națională, Mike Waltz, declara pentru Fox News, în 2024, că interesul administrației pentru Groenlanda ține „de minerale critice” și de „resurse naturale”.
