Donald Trump își dorește să încheie cât mai curând posibil acordul de pace dintre Rusia și Ucraina, scrie Giuseppe Saracina în cotidianul italian „Il Corriere della Sera”, încercând să explice și de ce face acest lucru.
Imediat după ce s-a întors la Casa Albă președintele american și-a stabilit ca obiectiv încheierea războiului din Europa și restabilirea relațiilor cu Vladimir Putin. În opinia sa, conducătorul de la Kremlin nu a fost niciodată văzut ca un adevărat adversar al Statelor Unite, ci mai degrabă ca un partener cu care să se stabilizeze echilibrul de putere în diverse regiuni ale lumii, începând cu Europa și Orientul Mijlociu. Relațiile personale și istoricul afacerilor private, despre care circulă speculații de ani de zile, ar putea juca și ele un rol, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Realitatea este că, Trump se grăbește. Și nu doar acum. Secretarul de stat Marco Rubio avertiza încă din 17 aprilie: „Mai avem câteva zile, apoi vom merge mai departe”. Au trecut șapte luni, iar negocierile sunt încă în impas. Americanii și-au dat seama cât de complicat este să concilieze cererile rusești, drepturile ucrainene și preocupările europene. În ultimele luni, Washingtonul a elaborat mai multe proiecte de acorduri. Mai mult, cel prezentat de Rubio în aprilie era destul de similar cu „planul în 28 de puncte” elaborat de consilierul și dezvoltatorul imobiliar Steve Witkoff, împreună cu Kirill Dmitriev, șeful unui important fond suveran rus. Așa cum a spus Rubio, Trump vrea să „meargă mai departe”, concentrând eforturile președinției pe un posibil acord de partajare a terenurilor cu China și pe revitalizarea influenței SUA în Golful Persic și America de Sud.
Europa nu s-a aflat niciodată pe lista priorităților lui Trump. Aliații occidentali rămân parteneri comerciali importanți, desigur, dar în același timp sunt văzuți și ca o gaură neagră în care dispar activele militare și financiare. Pentru Trump, încheierea conflictului ar însemna și oprirea fluxului de resurse către apărarea europeană, chiar dacă cheltuielile militare pe Bătrânul Continent sunt estimate la doar 15% din bugetul total al SUA, în valoare de 900 de miliarde de dolari.
Pe partea europeană, starea de spirit este complet diferită. Atât la Kiev, cât și în capitalele mari, dorința de a înainta cu prudență este mare. Volodimir Zelenski, francezul Emmanuel Macron, britanicul Keir Starmer, germanul Friedrich Merz și polonezul Donald Tusk se tem că frenezia negocierilor va produce un text eșuat, dificil de implementat și marcat de ambiguități. Amintirea eșecului acordurilor de la Minsk 1 și 2, care trebuiau să restabilească pacea după primul atac al Rusiei asupra Ucrainei în 2014, este încă proaspătă.
Mai există însă un alt element care trece deseori neobservat. Unul dintre punctele cheie ale acordului propus este aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Comisarul sloven pentru extindere, Marta Kos, s-a angajat să finalizeze procesul până în 2030. Însă nu toată lumea din Europa este la fel de optimistă. Printre cele mai sceptice capitale se numără Roma și Madridul. Acest sentiment a fost surprins și în seminarul organizat de Aspen la Roma pe 19 și 20 noiembrie, intitulat „Europa la o răscruce: Dialog strategic între Italia și Spania”. Reprezentanții celor două guverne și mai mulți observatori au convenit, neoficial, asupra unui punct: includerea Ucrainei necesită un proces lung și complicat pentru a regândi complet măsurile cheie ale UE, cum ar fi politica agricolă, fondurile de coeziune teritorială și stimulentele pentru tranziția energetică. Ucraina este o țară populată (aproximativ 40 de milioane de locuitori), cu o economie devastată de război, care va necesita investiții și ajutoare masive timp de mulți ani pentru a-și revigora chiar și agricultura și regiunile cele mai subdezvoltate. Fie resursele disponibile sunt crescute, fie transferul de fonduri din țări precum Spania și Italia către Ucraina, va fi inevitabil.
