După aproape un an de mandat, care a început absolut dezastruos pentru Ucraina, președintele american Donald Trump a confirmat cea mai mare temere a Kievului și a aliaților săi europeni: În ciuda lunilor de zile de eforturi diplomatice, limbaj împăciuitor și mers ca pe ace pentru a-l face pe cel mai puternic om din lume să înțeleagă cine-i sunt aliații și cine îi sunt dușmanii, Trump îl amenință pe Volodimir Zelenski cu tăierea completă a ajutorului american dacă nu acceptă un “plan de pace” care îi tratează țara ca pe un stat agresor și care ar însemna, practic, o capitulare în fața agresiunii rusești, arată o analiză Info Sud-Est.
De ce?
În fața unei adevărate avalanșe de mișcări stranii, lipsa de transparență cronică și limbajul care practic smulg Statele Unite din structura de alianțe internaționale pe care practic le-au creat și pe care le ocrotesc de zeci de ani, întrebarea naturală care apare este:
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
De ce ar face un președinte american așa ceva? De ce ignoră Trump Europa și negociază doar cu Rusia, de ce îi dă totul pe tavă dictatorului sângeros de la Kremlin și îl îngenunchează pe Zelenski, devenit simbolul rezistenței împotriva agresiunii ruse în Europa?
Primul și cel mai simplu răspuns este că Donald Trump este obsedat de imaginea sa ca “președinte al păcii” și de Premiul Nobel pentru Pace, care au rămas elemente nelipsite ale retoricii sale publice în ultimele câteva luni. Practic, pe președinte pare că îl interesează mai mult să adauge un nou război “încheiat” în palmaresul său și să câștige aceeași distincție care i-a fost acordată președintelui Barack Obama în 2009 decât implicațiile reale ale armistițiilor pe pe care le “mediază”.
De amintit este că, în octombrie, după ce Trump a convins Israelul și teroriștii Hamas să semneze planul pentru Gaza, intrarea sa cu pompă în Knessetul israelian a fost dominată de acest discurs, al câștigătorului de Nobel pentru Pace, iar politicienii israelieni l-au tratat de parcă premiul îi este deja asigurat.
Armistițiul nu a dus încă la încetarea reală a violențelor din Gaza, iar Premiul Nobel i-a fost apoi acordat Mariei Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela – un act care ar fi trebuit să-l bucure pe președinte, dat fiind faptul că Machado este principalul pol de susținere al intereselor SUA în Venezuela. Prima reacție a Casei Albe a fost, însă, să critice Comitetul Nobel pentru că nu a expediat premiul direct la Washington.
Controversele din jurul rușilor
Trump va încerca, cu siguranță, să se folosească de această ultimă “victorie” într-o manieră similară, dar mai este un element important de luat în calcul: posibilul conflict de interese reprezentat de relația dintre președintele american și Rusia, în special finanțatorii ruși, au reprezentat de la bun început unul dintre cele mai controversate puncte ale carierei sale politice.
În 2018, o analiză a The New York Times arăta că multe dintre afacerile lui Donald Trump au fost, de-a lungul deceniilor, alimentate cu bani de la investitori ruși și din alte țări post-sovietice, unii cu “trecuturi dubioase, chiar criminale”. În același an, surse citate de Foreign Policy susțineau că, la începutul anilor 2000, investitorii din spațiul post-sovietic l-au salvat practic pe Trump, într-un moment în care acesta devenise „toxic” pentru băncile americane, după o serie de investiții dezastruoase care l-au adus în pragul falimentului.
Au existat și acuzații directe de coliziune între campania lui Trump și Rusia, însă ancheta procurorului special Robert Mueller a concluzionat în 2019 că, deși Kremlinul a interferat în alegerile prezidențiale ale SUA din 2016, nu există dovezi ale unei coordonări directe.
În spațiul public american circulă de multă vreme și teorii conform cărora președintele american ar fi șantajat de omologul său rus, iar aceste teorii au ajuns din nou în atenția publicului și a presei în noiembrie, după ce democrați din Congresul SUA au publicat o parte a corespondenței private ale lui Jeffrey Epstein.
Unele dintre documentele care au fost date recent publicității indică faptul că fostul prieten al lui Donald Trump, care a murit prin suicid în 2019 în timp ce era investigat pentru trafic de minori, ar fi luat legătura cu autoritățile ruse, pentru a le ajuta să “îl înțeleagă pe Trump” cu puțin timp înainte să fie arestat, scrie Politico.
Chiar și așa, relația neobișnuit de cordială a președintelui cu Moscova și controversele legate de Ucraina rămân greu de ignorat. În iulie 2019, stenogramele unei convorbiri dintre Trump și Volodimir Zelenski au arătat că liderul de la Casa Albă a exercitat presiuni asupra Kievului pentru a deschide o anchetă împotriva lui Joe Biden și a fiului acestuia, Hunter Biden, după care biroul bugetar al Casei Albe a blocat 250 de milioane de dolari din ajutorul militar promis Ucrainei la acea vreme.
Mulți birocrați de la Washington și politicieni democrați au văzut în acest act un abuz de putere pentru care au inițiat în Congres procedura de demitere a președintelui, sub acuzația că ar fi încercat să șantajeze guvernul ucrainean pentru a obține avantaje electorale împotriva lui Joe Biden în 2020. În final însă, Senatul, controlat de republicani, l-a achitat de toate acuzațiile.
În asemenea condiții, nu este de mirare faptul că Volodimir Zelenski a fost mai degrabă tratat ca un inamic în ultimele luni: umilit în fața întregii lumi chiar în Biroul Oval al Casei Albe în februarie, devenit o țintă constantă a presiunilor lui Trump în negocierile private și pus în fața unor situații diplomatice și strategice dificile, precum anularea unui transport de armament vital de către Pentagonul american fără niciun fel de explicație și neasumat – nici de Pete Hegseth, liderul Pentagonului, nici de Trump însuși.
Pe scurt, cu excepția unui episod scurt din septembrie, după “întâlnirea istorică” cu Vladimir Putin în Alaska, în urma căreia președintele american a declarat de nicăieri că Ucraina ar putea reveni la “forma ei originală” și a anulat o întâlnire programată cu președintele rus la Budapesta, aproape toate acțiunile și declarațiile lui Trump vizavi de Ucraina au mers în direcția complet opusă celei la care ne-am putea aștepta de la un președinte republican sau de la un aliat real al Kievului.
Știm măcar cine a scris acest plan?
Dacă acest document, al ”planului de pace” în 28 de puncte impus de Trump Ucrainei, ar fi prezentat unui om care a trăit în sălbăticie toată viața sa și nu știe nimic despre Ucraina, Rusia sau istoria ultimelor decenii, acesta ar concluziona, probabil, că este un plan de pace pentru două puteri care au luptat pe picior de egalitate într-un război convențional, iar Ucraina este agresorul care a capitulat, pentru că are mai multe obligații și restrângeri și nu este nici măcar invitată în comitetul care ar trebui să vegheze asupra implementării planului de “pace”.
Această idee este susținută și de retorica actuală a Washingtonului și Kremlinului: Donald Trump a declarat vineri că lui Volodimir Zelenski “va trebui să îi placă” această propunere și că “la un moment dat va trebui să accepte ceva”, iar termenul limită este joi – adică 27 noiembrie, când America sărbătorește Ziua Recunoștinței, scrie Sky News.
Putin, la rândul său, susține planul care îi acceptă aproape integral revendicările, scrie Politico, fără să fi fost nevoie de presiuni din partea SUA – până și în acest moment triumfal, însă, dictatorul de la Kremlin declară că acesta este doar un cadru pentru o înțelegere finală și că este dispus să dea dovadă de “flexibilitate”.
În fața unor asemenea declarații din fața Kremlinului, care nu au primit niciun fel de răspuns din partea lui Trump, Ucraina este țara amenințată că dacă nu se conformează cererilor Washingtonului, va pierde toată susținerea militară și schimbul de informații cu SUA.
Washingtonul a mai recurs la această măsură extremă doar la finalul lunii februarie, după cearta din biroul oval, iar în cele câteva săptămâni în care nu a primit informații de la Statele Unite, ofensiva ucraineană în Kursk s-a prăbușit.
Este de la sine înțeles faptul că pierderea susținerii americane ar fi catastrofală pentru Kiev. După ce i-a fost prezentată propunerea lui Trump, Volodimir Zelenski a transmis vineri poporului ucrainean că se confruntă cu “unul dintre cele mai dificile momente din istoria noastră” și că au de făcut o alegere aproape imposibilă, dar că va lucra “24 din 24 de ore, 7 zile din 7” pentru a proteja demnitatea și libertatea ucrainenilor.
Suspiciunile din jurul redactării planului de ”pace”
Simplul fapt că președintele ucrainean trebuie să facă astfel de declarații, în vreme ce liderii europeni caută soluții în cadrul summitului G20 din Africa de Sud, unde Statele Unite nici măcar nu s-au prezentat, arată deja ca o realitate paralelă, fără a mai lua în calcul suspiciunile că acest plan ar fi putut fi formulat, original, în limba rusă.
Luke Harding, corespondentul The Guardian care în 2011 a devenit primul jurnalist britanic deportat din Rusia de la încheierea Războiului Rece, a scris vineri o analiză în care a afirmat că, în mai multe locuri, limbajul folosit în document ar funcționa în limba rusă, dar pare distinct ciudat în limba engleză.
De pildă, al treilea punct al planului prevede: ““It is expected that Russia will not invade neighbouring countries and Nato will not expand further.” (Așteptarea este că Rusia nu va invada țările vecine și că NATO nu se va extinde în continuare).
“It is expected” este o construcție pasivă greoaie în limba engleză. Versiunea rusă – ожидается sau ozhidayetsya – are mai mult sens și este o formă verbală familiară, explică Harding.
Alte rusisme care par să se fi strecurat în text includ неоднозначности (ambiguities) și „закрепить” (to enshrine).
Casa Albă a recunoscut că Kirill Dmitriev, trimisul lui Vladimir Putin, a redactat propunerea împreună cu reprezentantul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, amintește Harding. Cei doi au elaborat textul în timpul unei întâlniri la Miami, în condițiile în care Ucraina și partenerii săi europeni au fost excluși din procesul de elaborare a documentului.
Mai mult, senatori americani critici față de abordarea președintelui Trump privind încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina au declarat, sâmbătă, că au discutat cu secretarul de stat Marco Rubio, care le-a spus că planul de pace pe care Trump îl impune Kievului este doar o „listă de dorințe” a rușilor și nu planul real al SUA, scrie CBS News.
Sâmbătă seara, Rubio a respins aceste afirmații, scriind într-o postare pe rețelele de socializare că „propunerea de pace a fost elaborată de SUA. Ea este oferită ca un cadru solid pentru negocierile în curs și se bazează pe contribuția părții ruse, dar și pe contribuția anterioară și continuă a Ucrainei”.
Câștigurile și “concesiile” Rusiei
Primul aspect care devine imediat evident atunci când citești toate cele 28 de puncte ale planului lui Trump este acela că Rusia primește recunoaștere oficială pentru cea mai mare parte a teritoriului ucrainean pe care l-a revendicat pe parcursul conflictului, inclusiv unele zone pe care încă nici măcar nu le controlează de facto:
- Peninsula Crimeea, anexată ilegal în 2014 și pe care Trump oricum nu a recunoscut-o niciodată în mod explicit drept teritoriu ucrainean, încă din timpul primului său mandat;
- Regiunea Donbas, adică provinciile Lugansk și Donețk, inclusiv teritoriile acestor provincii pe care nu a reușit să le cucerească încă.
- Porțiunile din regiunile Herson și Zaporojie pe care forțele rusești au reușit să le cucerească până acum;
Pe scurt, Rusia nu primește chiar 100% din teritoriile pe care le-a cerut la începutul războiului, după ce a eșuat să cucerească toată țara în “operațiunea specială” de 3 zile, dar nu este nici departe – în septembrie 2022, Putin a anunțat anexarea oficială și completă a regiunilor Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie, dar “generosul” plan al lui Trump permite Ucrainei să păstreze părțile din Zaporojie și Herson pe care a reușit să le apere.
Dincolo de problema teritorială, însă, planul lui Trump conține multe alte puncte pe care experții le-au numit “scandaloase”. Printre specialiști se numără și Ivo Daalder, fost reprezentant permanent al Statelor Unite în Consiliul NATO, în timpul președinției lui Barack Obama. Într-o analiză publicată sâmbătă, el a explicat cât de favorabil este, de fapt, acest plan pentru Moscova:
Prima problemă o reprezintă garanțiile de securitate pentru viitor, probabil cea mai importantă linie roșie a Ucrainei, care de altfel a dus și la scandalul istoric dintre Trump și Zelenski din februarie, când președintele ucrainean a insistat asupra garanțiilor înainte de a semna o înțelegere economică cu Washingtonul.
Garanții de securitate fără trupe militare
Garanțiile din planul lui Trump sunt un pas în direcția cea bună la prima vedere pentru că, după cum explică Daalder, stipulează că „un atac armat semnificativ, deliberat și susținut al Federației Ruse peste linia de armistițiu convenită, pe teritoriul Ucrainei, va fi considerat un atac care amenință pacea și securitatea comunității transatlantice”.
Conectarea securității ucrainene de cea a comunității transatlantice este un lucru bun, dar faptul că atacul trebuie să fie “semnificativ, deliberat și susținut” adaugă prea multe condiții și lasă loc de dezbateri în jurul acestor termeni, ceea ce îl face o forță de descurajare mult mai slabă decât Articolul 5 al NATO, care nu include astfel de adjective.
Garanția lui Trump, deși modelată după Articolul 5, este, în fond, mult mai slabă și rămâne singurul “scut” instituțional și practic lăsat Ucrainei, deoarece planul exclude posibilitatea apartenenței la NATO sau a prezenței trupelor străine pe teritoriul ucrainean și limitează armata ucraineană la maximum 600.000 de soldați, în condițiile în care, în prezent, Ucraina are o armată de până la 850.000 de soldați, amintește Axios.
Mai există și problema profitului la care se așteaptă SUA după încheierea războiului: Trump nu a obținut cele 500 de miliarde de dolari în minerale rare pe care i le-a cerut inițial lui Zelenski, însă, amintește Daalder, SUA și Ucraina au semnat un acord economic pentru investițiile viitoare în Ucraina, iar punctul 14 al planului prevede acum un câștig economic suplimentar pentru Statele Unite, acordând Washingtonului „50% din profiturile” unei viitoare întreprinderi conduse de SUA pentru reconstrucția Ucrainei. Iar finanțarea pentru această inițiativă nu provine din trezoreria SUA, ci din 100 de miliarde de dolari din activele rusești înghețate, care vor fi redirecționate în acest scop, și alte 100 de miliarde de dolari care vor fi furnizate de aliații europeni ai Kievului.
Restul activelor rusești vor fi, apoi “investite într-un vehicul de investiții separat, american-rus, care va implementa proiecte comune în domenii specifice”, conform planului. Altfel spus, Kremlinul merită o felie din reconstrucția statului pe care l-a distrus.
Revenirea triumfală a Rusiei
Pe deasupra, punctul 13 al planului include și reintegrarea etapizată a Rusiei în comunitatea internațională și economia globală:
- “Ridicarea sancțiunilor va fi discutată și convenită în etape și de la caz la caz”.
- “Statele Unite vor încheia un acord de cooperare economică pe termen lung pentru dezvoltarea reciprocă în domeniile energiei, resurselor naturale, infrastructurii, inteligenței artificiale, centrelor de date, proiectelor de extracție a metalelor rare din Arctica și altor oportunități corporative reciproc avantajoase”.
- “Rusia va fi invitată să se alăture din nou G8”.
Daalder consemnează faptul că limbajul acestei secțiuni nu face nicio referire la coordonarea cu Europa (sau chiar cu Ucraina, de altfel) și că avantajează aproape exclusiv tabăra rusească.
Una peste alta, în cuvintele lui Daalder, planul lui Trump a fost negociat exclusiv cu Rusia, iar implementarea acestuia este pusă sub autoritatea unui comitet americano-rusesc. Deși include numeroase obligații pentru Ucraina și aliații săi europeni, de la ajutor financiar la limitarea activităților și posibilităților lor militare, nici reprezentanții europeni, nici cei ucraineni nu au fost invitați la masa tratativelor și nu au practic nicio putere în implementarea planului.
Mai mult, limbajul documentului este unul îngrijorător în ceea ce privește statutul SUA în cadrul Alianței Transatlantice, conform lui Daalder : În cel de-al patrulea punct al planului, Statele Unite se angajează să medieze discuțiile dintre NATO și Rusia, ca și cum persoana care a redactat documentul nu știe, sau nu acceptă, faptul că SUA fac și ele parte din Alianța Transatlantică.
Pe lângă problemele principale identificate de Ivo Daalder, există multe alte puncte mai puțin importante, dar care sunt favorabile tot Rusiei, cum ar fi punctul 20, care interzice “toate ideologiile și activitățile naziste” fără a specifica o locație sau un vinovat principal – o admitere implicită a narațiunii rusești conform căreia scopul războiului ar fi “denazificarea” Ucrainei, adică exact retorica și argumentul invocate de dictatorul Vladimir Putin ca pretext pentru declanșarea ”operațiunii speciale”.
Încredere în Rusia agresoare
Alte puncte sunt formulate într-o manieră care pare că avantajează ambele părți în mod egal, dar fie rezultă într-un câștig de facto pentru Rusia, fie reprezintă “concesii” goale sau puțin relevante și se bazează pe încrederea că dictatorul de la Kremlin le va respecta. De pildă:
- Conform punctului 20, “ambele țări se angajează să pună în aplicare programe educaționale în școli și în societate, menite să promoveze înțelegerea și toleranța față de culturi diferite și să elimine rasismul și prejudecățile”.
- Punctul 23 stipulează că “Rusia nu va împiedica Ucraina să utilizeze râul Nipru pentru activități comerciale și se vor încheia acorduri privind transportul liber al cerealelor pe Marea Neagră”, în condițiile în care Rusia a eșuat oricum în majoritatea eforturilor sale de a opri eforturile ucrainene pe Marea Neagră, care sunt la aproape același nivel ca înainte de război.
- La punctul 26, “toate părțile implicate în acest conflict vor beneficia de amnistie totală pentru acțiunile lor din timpul războiului și sunt de acord să nu formuleze niciun fel de pretenții și să nu ia în considerare nicio plângere în viitor”, în condițiile în care majoritatea surselor indică faptul că Rusia e vinovată de mult mai multe crime de atrocitate comise pe parcursul conflictului. Ucraina acuză aproape 200.000 de incidente separate de crime de război – un număr greu de confirmat, dar faptul cert este că și rapoartele recente ale ONU, cum ar fi cel din martie 2025, concluzionează că Rusia a comis crime împotriva umanității în teritoriile pe care le-a ocupat, inclusiv atacuri “sistemice și larg răspândite” împotriva civililor.
- Punctul 24 stipulează înființarea unui comitet umanitar care să asigure că toți prizonierii de război capturați de ambele părți vor fi eliberați și vor ajunge acasă, la fel precum și prizonierii civili. Acesta este probabil unul dintre cele mai importante “câștiguri” pentru Ucraina, în condițiile în care mii de civili ucraineni sunt încă reținuți în Rusia, conform ONU.
Evident, planul lui Trump se bazează pe faptul că Rusia va “consacra în lege politica sa de neagresiune față de Europa și Ucraina”, dar unul din punctele planului stipulează și că Ucraina nu are voie, la rândul ei, să invadeze Rusia.
Notabil este faptul că în document este menționat în mod explicit faptul că Ucraina își va pierde garanțiile de securitate dacă încalcă acest punct, în vreme ce singura măsură coercitivă care se aplică și Rusiei este cea vagă de la finalul documentului: “În cazul încălcării prevederilor vor fi aplicate sancțiuni”.
Însă toate aceste explicații mai mult sau mai puțin conspirative trec, însă, în plan secund. Pentru moment, preocuparea principală a Europei este dacă și cum va reuși să susțină financiar și militar în continuare Ucraina, ce se va alege de cei aproape patru ani de război sângeros, cu pierderi uriașe de vieți omenești, în timp ce SUA pretind că cel mai puternic om din lume nu face pe față jocul Rusiei.
