Există familii în care toată lumea vine la cina de duminică, indiferent de situație. Apoi există alte familii unde pentru a-i aduna pe toți e nevoie de o programare cu trei luni înainte.
Specialiștii în relații familiale au observat această dinamică în nenumărate cazuri. Descoperirea lor: diferența rareori are legătură cu timpul liber efectiv, notează Geediting.com.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Persoanele cele mai ocupate reușesc adesea să-și facă cel mai mult timp pentru familie. Femeia care conduce o companie, are trei copii și totuși își sună părinții în fiecare zi nu găsește ore suplimentare. Adevărul este că toți avem aceleași 24 de ore. Când cineva nu reușește constant să-și găsească timp pentru părinți, rareori e vorba despre program. Este vorba de ceva mai profund – de obicei, ceva care a început să se formeze cu ani în urmă.
Specialiștii identifică factori cheie care determină copiii adulți să acorde prioritate timpului petrecut cu familia. În primul rând, aceștia se bucură sincer de compania părinților lor. Dacă fiecare interacțiune implică critici, sentimente de vinovăție sau reluarea vechilor certuri, cine ar fi dornic să viziteze?
Copiii care vin în vizită sunt cei care pleacă simțindu-se mai bine, nu mai rău. Atmosfera este relaxată și primitoare, fără presiune sau program rigid.
În al doilea rând, acești copii au avut părinți care le-au dat exemplu. Ei și-au văzut părinții făcând timp pentru bunici, chiar și când era incomod. Au asimilat mesajul că relațiile de familie necesită efort și că efortul merită.
Distanța se creează printr-o acumulare de momente mici, mai degrabă decât o singură ceartă mare. Părinții care erau mereu „prea ocupați” descoperă adesea că acești copii le întorc favoarea mai târziu. Nu e răzbunare, ci un comportament învățat. Dacă părinții i-au învățat că munca este pe primul loc, copiii aplică aceeași logică.
Unii părinți folosesc vizitele ca armă. „Cred că nu mă mai iubești” sau „Fratele tău reușește să vină în fiecare săptămână” – aceste comentarii otrăvesc relațiile pe termen lung.
Părinții care tratează copilul de 35 de ani ca și cum ar avea 15 ani, respinge partenerul său sau oferă constant sfaturi nesolicitate vor determina copilul să limiteze contactul.
Vizitarea părinților poate fi epuizantă emoțional pentru unii copii adulți. Nu pentru că nu-și iubesc părinții, ci din cauza dinamicii nerezolvate. Poate că tatăl face aceleași comentarii pasiv-agresive. Poate că mama compară frații. Poate că locuința este plină de tensiune pe care toată lumea o ignoră. Când fiecare vizită necesită o săptămână de pregătire mentală și încă o săptămână de recuperare, distanțarea devine inevitabilă.
Vestea bună e că niciodată nu e prea târziu să schimbi tiparele. Specialiștii recomandă părinților să-și examineze comportamentul: Vizitele sunt plăcute sau stresante? Sunt respectate limitele? În loc de victimizare, încearcă: „Mi-ar plăcea să te văd când ai timp. Ce se potrivește programului tău?” În loc de critici: „Spune-mi mai multe despre această decizie”.
Recunoașterea greșelilor din trecut fără scuze poate deschide uși către conversații mai bune.
Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029
Legătura nu arată întotdeauna ca vizitele tradiționale. Unii părinți fac apeluri video pentru a le citi nepoților povești. Nu e la fel ca întâlnirile față în față, dar menține legătura. Copiii adulți care își fac timp sunt cei care se simt în siguranță emoțională, respectați și sincer bineveniți. Ei văd legăturile familiale ca fiind reconfortante, nu epuizante.
Dacă un părinte nu primește vizitele dorite, întrebarea nu este „De ce nu își fac timp?”, ci „Ce fel de experiență creez eu când vin în vizită?”. Răspunsul ar putea fi cheia.
